La grădiniţă a venit Moş Nicolae Electoral

Aeroport

Aeroportul din Almaty e mare pe din afară, dar mic înăuntru. Controlul de securitate pare rămas de pe vremea sovietică (control la bagaje înainte de check-in, am avut 2 ştampile pe tichetul de îmbarcare, cea de la Emigrări m-a pus să privesc spre o cameră video -o nouă poză la dosar?-, iar ultimul control al biletelor de către un ofiţer kazah s-a făcut chiar în uşa avionului). Sala de aşteptare, destul de înghesuită, are iz de staţie de tren. Câteva televizoare date cu sonorul la maximum urmăresc filme ce par făcute cu jumătate de secol în urmă. Gălăgia dialogului dublat (la film) acoperă toate zgomotele din jur, iar anunţurile la staţia de amplificare sunt de neînţeles. Câţiva pasageri obosiţi dorm lungiţi pe banchetele de plastic.

Almaty în mai multe cuvinte

Prins între liniştea ozonată a parcurilor cu fântâni arteziene ce reflectă culorile curcubeului şi zgomotul poluat al traficului haotic, între noile clădiri futuriste de birouri (multe din ele însă goale) şi vechile blocuri socialiste, între limuzinele strălucitoare ale nunţilor şi mâna întinsă după un bănuţ a bătrânelului ce înţelege alte timpuri, între ultrasofisticatele mall-luri unde preţurile au cifre multe şi piaţa de duminică în care carnea proaspătă se vinde direct de pe asfalt, între restaurantele pline de fum şi bunicuţa ce împinge dimineaţa căruţul cu termosuri cu ceai şi prăjituri făcute acasă, între metroul ultramodern şi autobuzele uitate de timp, între bazarul cu toate bunătăţile Asiei şi împrejurimile lui unde ţi se oferă la vânzare orice dar trebuie să ai grijă la buzunare, Almaty încercă să-şi definească independenţa istoriei unui nou mileniu.

Almaty Big Lake

Sus în munte (marea parte a drumului are o înclinaţie constantă de 12%), la circa 25 km. de Almaty şi 2500 m altitudine, te aşteaptă smaraldul de cristal al Almaty Big Lake: o oază de linişte şi aer curat.

Pe drum, cele două bariere, una de intrare în Ili-Alatau National Park şi alta a armatei aproape de lac (graniţa cu Kyrgyztanul nu este foarte departe), trebuie unse ca să se ridice.

(Mai multe poze, în album.)

Început de drum

Se pare că la Almaty este sezonul nunţilor. Sâmbăta şi duminica, în Piaţa Republicii şi în parcurile din jur, e forfotă multă. Alaiurile de limuzine aproape că nu au loc unele de altele. Miresele şi mirii, însoţiţi de cei apropiaţi, au venit să facă poze. În timp ce o parte din echipă se bucură de muzică, clinchet de pahare şi sandvişuri, personajele principale încearcă să se încadreze în solemnitatea momentului, ca pozele din această zi să rămână o amintire serioasă pentru anii următori.

Shymbulak

Deşi e prima săptămână de octombrie, sâmbătă a fost vreme frumoasă în Almaty. Încurajaţi de soarele din oraş, şi fără să luăm în seamă norii ce ascundeau crestele muntelui, am vrut să pornim spre Almaty Big Lake. Încercarea de a chema un taxi s-a soldat însă cu eşec: am aflat că din cauza ninsorii drumul este închis. Aşa că am aplicat planul B: o vizită la staţiunea de schi Symbulak.

Drumul cu taxiul până la telegondola de la Medeu a trecut pe nesimţite. Telegondola ne-a dus fără probleme peste imensul patinoar şi peste fostul lac de acumulare ce, din cine ştie ce motive, nu mai adună de mult şuvoaie din munte. Staţiunea de schi ne-a întâmpinat cu prima zăpadă a anului. Dar aici am constatat că, în lipsa schiorilor (sezonul se deschide mai târziu), nu avem ce face. După de am mirosit zăpada, am făcut poze şi am admirat doar puţin priveliştea (căci a fost acoperită repede de ceaţă), am luat drumul înapoi.

Ajunşi la bază am constatat că plimbarea la munte a fost prea scurtă. Încurajaţi de soarele ce jos strălucea pe un cer aproape senin, am ignorat ofertele taximetriştilor şi autobuzul local, şi am pornit-o la pas spre oraş.

Însoţiţi de pârâul limpede, admirând culorile-pastel ale toamnei, vorbind ba de una, ba de alta, am ajuns pe nesimţite la porţile sovietice de beton şi dantelăria de oţel ce făceau imposibilă intrarea în Almaty a vreunei armate invadatoare. Culorile toamnei au fost înlocuite de cartiere noi de vile. Aerul curat de munte a căpătat miros de gaz de eşapament (se vinde încă benzină cu cifra octanică 80). Cartierele de vile au fost înlocuite de amestecătura de clădiri moderne şi blocuri socialiste. Zgomotul oraşului, înveselit de glasurile vioaie ale elevilor (învaţă şi sâmbăta), a dat uitării murmurul de munte al pârâului.

Şi cei 16 km. până la hotel au rămas în urmă. A fost o sâmbătă plăcută.

Preţuri (tenge, rata de schimb: 192,12 tenge/euro):
- taxi (hotel - Medeu): 4000
- telegondolă (dus-întors): 2500
- litrul de benzină 96: 145
- litrul de benzină 80: 86

[Mai multe poze la https://picasaweb.google.com/cy.ioanda/AlbumCalatorPeGlob]

Almaty

Vegheat de piscurile munţilor Trans-Ili Alatau, Almaty (fosta Alma-Ata de pe vremea Uniunii Sovietice şi fostă capitală) trăieşte aglomeraţia marilor metropole. Tăiat de bulevarde largi ce alcătuiesc aproape un caroiaj perfect, oraşul nu are nimic spectaculos. Circulaţia zgomotoasă (auzi claxoane aproape la orice pas) umple aerul de toamnă cu un miros deranjant de gaze de eşapament. Ca european, faci notă discordantă cu trăsăturile asiatice ale pietonilor grăbiţi.

Bagajul mic de la Wizz Air

Începând cu 1 august, Wizz Air lansează o nouă politică-test pentru bagajele de mână pe ruta Londra-Katowice, pentru a-i încuraja pe pasageri să aducă la bord bagaje mai mici şi pentru a contribui astfel la un proces de îmbarcare mai uşor şi mai rapid. Politica strictă Wizz Air un bagaj de mână per pasager rămâne neschimbată.

Care este diferenţa dintre tipurile de bagaj de mână? – DIMENSIUNEA!

1.Geantă de mână mică: Dacă bagajul dvs. de mână măsoară 42x32x25cm sau mai puţin, poate fi transportat la bord gratuit. Acesta trebuie să aibă loc sub scaunul din faţa dvs. Greutatea maximă admisă este de 10 kg.

2.Bagaj de mână mare: Dacă bagajul dvs. de mână depăşeşte dimensiunile unei genţi de mână mici, însă fără a depăşi 55x40x20cm, îl puteţi aduce la bord contra unei taxe nou introduse de €10. Acesta trebuie să încapă în compartimentul de deasupra scaunelor. Greutatea maximă admisă este de 10 kg.

Sursa: https://wizzair.com/ro-RO/useful_information/baggage

Berlin - repere

Alexanderplatz (coordinates: 13.4119444E, 52.521389N)
Berlin Wall, Visitors Center - Bernauer Straße 119 (coordinates: 13.38745E, 52.533775N)
CheckPoint Charlie (coordinates: 13.3903682E, 52.507450N)
DDR Museum - Karl-Liebknecht-Straße 1, (coordinates: 13.402727E, 52.519303N)
Zoo - Hardenbergplatz 8 (coordinates: 13.334163E, 52.506816N
Victory Column (coordinates: 13.34993E ,52.514620N)
Suite Novotel Berlin Potsdamer Platz - Anhalter Strasse 2 (coordinates: 13.383354E, 52.504576N)
Mercure Hotel Berlin am Alexanderplatz - Mollstraße 4 (coordinates: 13.420239E, 52.524529N)

Ţinând cont de reţeaua integrată de transport în comun, în Berlin orice hotel aproape de o staţie (fie ea de atutobuz, tramvai, S-bahn sau U-bahn) este convenabil. Aşa că, între Suite Novotel Berlin Potsdamer Platz şi Mercure Hotel Berlin am Alexanderplatz, la o următoare deplasare voi îl voi alege pe primul.

Evoluție

Prețurile din 1975 la unul din puținele hoteluri la acea vreme în Kamari, Santorini. În 2001, când Grecia a adoptat euro, rata de schimb a fost fixată la 340,75 drahme pe euro. Acum, la același hotel, o zi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus, este cel puțin 120 de euro

Santorini

Un click pe poză deschide un întreg album!

Izvoarele Dunării

Dunărea nu izvoreşte ci se formează prin confluenţa Breg cu Brigach (în Donaueschingen, la circa 40 de km. de izvoarele fiecăruia). Totuşi, cum Breg e mai mare, izvorul lui este recunoscut ca izvor al Dunării.

Costuri pentru o excursie din Paderborn:

Până la Donaueschingen, din Paderborn, bilet de tren dus/intors: 145 euro

Închirierea unei maşini în weekend:  66 de euro, cu 900 km incluşi şi 0,19 euro/km în plus. Ar fi cam 500 de km extra, deci, 95 de euro plus alţi 160 pentru benzină (un total de aproximativ 321 de euro). Evident, mobilitate mai mare.

Cazare în Donaueschingen: 53 de euro

Köln

Sâmbătă, încurajat de soarele ce strălucea vesel de dimineaţă pe cerul senin (după mai bine de două săptămâni de nori gri şi multă ploaie măruntă de sfârşit de toamnă românească), m-am hotărât la o excursie la Köln. Zis şi făcut: m-am conectat la internet, am făcut rezervarea de bilet dus-întors, l-am tipărit şi la 9:15 eram în drum spre gară.

(O paranteză despre transporturile pe calea ferată în Germania, unde Deutsche Bahn încurajează excursiile cu trenul. De obicei, cel puţin o dată pe oră găseşti un tren care te duce, dacă nu direct la destinaţie, spre o legătură către destinaţie. În mod normal, un bilet dus-întors, fără restricţii, la Köln e în jur de 90 de euro. Dar unul valid o zi, pe trenurile regionale e doar 27. Iar pentru un grup de până la 5 persoane este 40!)

Gara Centrală din Köln te întâmpină cu o vânzoleală de nedescris (mai ceva ca staţia de metrou de la Piaţa Victriei în oră de vârf). Scăpat cu bine din buluceala sutelor de turişti, atenţia îţi este atrasă de impunătoarele turnuri ale catedralei (Kölner Dom). Cele 532 de trapte (marea majoritate a lor pe spirala ce se strecoară prin turnul de sud) te duc, cu ceva efort, până la cota 97 (de metri). E cel mai înalt punct la care poţi ajunge (cu o privire pe măsură a oraşului şi împrejurimii). Mai sus se întinde doar dantelăria de piatră, terminată cu o imensă floare (nu cruce), ce, de la 157 de metri, vegează oraşul de mai bine de un secol. Pe la mijlocul drumului (cota 53) poţi să faci popas în camera clopotelor (unde bătaia de ciocan ce marca sfertul de oră în unul din clopotele mici, mic în comparaţie cu celelalte, nu cu propria-mi statură, m-a convins să nu aştept încă un sfert de oră ca să pornesc mai departe.)

După o privire din turn (coborârea e mult mai uşoară) şi o lumânare aprinsă lângă unul din multele altare, catedrala merită cercetată şi pe din-afară. Streşinile acoperişului sunt ornate cu a multitudine de statui de piatră, printre figurile fantastice amestecându-se animale domestice: un porc, un câine. Terminând cu admirarea catedralei, dacă deja te dor picioarele, te poţi odihni pe scările ce dau spre piaţa gării; nu faci notă discordantă.

Paşii îţi sunt atraşi apoi de o altă dantelărie, de astă dată de metal: Podul Hohenzollern, cu ale lui mii de lacăte ale îndrăgostiţilor prinse de grilaje. O plimbare pe malul Rinului şi apoi prin centru reconstruit după bombardamentele din 1945 (căscând gura la artiştii ambulanţi şi păzit vigilent de echipajele de poliţie şi având grijă să nu treci prin piaţeta Filarmonicii -a cărei arhirectură arată interesant din înălţimea turnului catedralei, dar care de la sol pare o îngrămădire de obiecte fără rost- căci zgomotul paşilor s-ar putea auzi înăuntru şi ai putea perturba repetişiile sau chiar concertul în desfăşurare !?!), plus o bere (şi nu numai) la una din terasele din zonă, fac ca timpul până la trenul de seară să treacă pe nesimţite. Iei încă o dată în piept vânzoleala din gară, priveşti mirat perechile îmbrăcate în piele neagră şi zornăind de lanţuuri (ce s-or fi adunat, de la bunici la nepoţi, la cine ştie ce fetival), nu dai atenţie celor doi care se sărută de rămas bun (se spune că în Köln 10% din populaţie este atrasă de acelaşi sex) şi ajungi la peronul dorit. Urmează un drum cu trenul în care ai timp să rememorezi întreaga zi (având însă grijă să nu ratezi staţia de tranzit).

[Mai multe poze în albumul De prin Germania.]

Berlin - repere

Memorialul Zidului Berlinului, Poarta Branderburg, Check Point Charlie, Dom(urile), Alexanderplatz cu turnul de televiziune şi ceasul cu ora pe glob, Grădina Zoologică, insula muzeelor, o plimbare cu vaporul pe Spree, Muzeul RDG şi palatul Sanssoucci de la Postdam sunt doar câteva din punctele de interes.

Zidul Berlinului. Impresionant sistemul diabolic gândit pentru realizarea zidului: unul mai mic oarecum uşor de sărit (să vedem cine crede că poate fugi), urmat de unul de sârmă ghimpată, apoi un teren plat de circa 50 de metri, puternic luminat şi cu turnuri de pază, iar la sfârşit, zidul principal, de peste 3 metri cu coama rotunjită ca mâna să nu găsească nici un punct de sprijin. Şi mai impresionant este că ultimul est german a fost împuşcat mortal la zid cu mai puţin de o lună înainte de a se deschide graniţa spre Berlinul de Vest.

Gendarmenmarkt (Piaţa Jandarmeriei) impresionează prin vastitatea, arhitectura și simetria sa. În mijloc este Konzerthaus (Ateneul), flancat de Dom Deutscher (Domul German, biserică reformată, începută în 1701) şi Französischer Dom (Domul Francez, biserică calvinistă, începută tot în 1701). Interesant este că turnul de la Domul Francez nu face parte din structura iniţială (şi chiar dacă e lipit de biserică, nu comunică cu ea) ci a fost construit mai târziu ca să dea simetrie pieţei.

Civilizaţie

Civilizaţia germană? Ceea ce nu se sesizează din afară este că e menţinută nu numai prin educaţie ci şi cu ... biciul. Ieri am văzut o emisiune în care o echipă de control dintr-un oraş oarecare patrula (în maşină) prin parcarea unui supermarket. Cum vedeau pe cineva fumând (lângă maşină, înainte de a porni la drum) se opreau în apropiere, aşteptau până arunca chiştocul pe jos şi apoi alergau spre respectivul care se alegea cu o amendă de 100 de euro. (Într-unul din cazuri au fost doi care s-au urcat în aceeaşi maşină. Aşa că, dintr-un foc, au fost scrise două amenzi.)

Din nou Schützenfest

A fost weekend-ul de Schützenfest în Paderborn. Dar nici de data asta vremea nu a prea ţinut cu organizatorii. Ieri, la prânz, ploaia s-a oprit tocmai bine pentru onorul companiilor în faţa Primăriei vechi. (Aşa că întregul oraş a fost animat de companiile ce au defilat, în sunet de fanfară, de la locurile de adunare până la Primărie şi apoi de la Primărie la Schützenplatz unde au continuat activităţile.) Dar azi, la ora programată pentru impresionanta defilare din faţa Domului, ploua torenţial. Aşa că Schützenkompanien ("detaşamentele de protecţie") s-au protejat pe sine însele şi au plecat cu autobuzele spre petrecerile programate pentru după-amiază. Poate la anul va fi soare şi frumos.

[Poze de la eveniment, şi multe altele, în albumul De prin Germania.]

Răsărit la Marea Neagră

Când noaptea şopteşte zilei, când pescăruşii în zbor salută dimineaţa, când valurile mângâie nisipul promiţând căldura fierbinte a soarelui, îţi dai seama că un răsărit la Marea Neagră e mult mai frumos ca un apus la Marea Nordului.

Apus la Marea Nordului

Luni a fost zi liberă, așa că, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât pentru o mică excursie în weekend-ul prelungit. Vroiam undeva la mare. Am cochetat inițial cu Suedia, Danemarca sau Lituania, dar prețurile pentru avion (și hotel) mi s-au părut mari pentru două zile de vacanță. Cum Marea Baltică am văzut-o (e adevărat, în studenție, cu destul timp în urmă), m-am hotărât pentru Marea Nordului. Ajutat de internet, de oferte speciale la închiriat mașini și întrebând colegii, excursia a căpătat contur. Sâmbătă am pornit la drum.

Primul punct al traseului: Wilhemshaven, la golful Jade. Un orășel cu iz de provincie ce poartă amintirea strălucirii de altă dată. Am avut norocul unui hotel de familie, liniștit (Beans Parc City Lodge), nu departe de gară (de parcă ar fi contat, căci doar eram cu mașina), într-o zonă rezidențială comună, fără nimic deosebit, cu o cameră mică dar proprietari prietenoși și săritori și un mic dejun de 5 stele. O vizită la Muzeul Marinei și o plimbare pe faleză au întregit ziua.

Duminică de dimineață mi-am început plimbarea de-a lungul coastei. Pe drum peisajul nu este extraordinar, căci câmpia e apărată de un mal de pământ de circa 4 metri înălțime, îmbrăcat în verdele ierbii, pe care pasc turme de oi sau vite. Nu vezi de loc marea. Ici și colo, sate de pescari deschis priveliștea.

Am oprit, pe rând, la Neuharlingersiel (cel mai frumos punct de pe traseu, bineînțeles că mi-am dat seama după terminarea excursiei), Bensersiel și Neßmersiel (unde am ascultat -se aude murmurul apei- și urmărit mareea ce se ridica; și unde, pe drumul pietonal de-a lungul coastei, ce trece prin rezervația naturală și ferme, deşi eram îmbrăcat în galben nu în roșu, un taur vroia neapărat să mă ia la întrebări; noroc cu gardul electric ce protejează rezervația). Ultima oprire a fost la Norddeich, o stațiune animată, punct de tranzit spre insulele ce încoronează litoralul, insule pe care e concentrată marea majoritate a activității turistice (coasta continentală fiind mai mult pentru localnici). Comparat cu Wilhemshaven, Norddeich pare o destinație mult mai plăcută (din păcate nu am găsit hotel pe internet; dar cu siguranță ași fi găsit la fața locului).

Cum vremea a fost frumoasă, am stat să admir apusul soarelui. (Dacă la prânz apa a atins țărmul, spre seară s-a îndepărtat iar spre orizont. Bălăceala din ștranduri s-a transformat în plimbări prin mâlul rămas în urmă.) Încet-încet, discul soarelui -a apropiat de orizont. Din ce în ce mai mulți turiști se opreau să admire ultimele raze. Ca la un semn parcă toată sporovăiala de pe faleză a tăcut. Soarele a aruncat o ultimă lacrimă portocalie spre ziua ce a trecut și orizontul s-a îmbrăcat în purpuriu. După încă o clipă de tăcere, discuțiile întrerupte și-au reluat firul şi paşii au început să poarte pe fiecare spre următoarea oprire.

M-am ridicat de pe mal (era deja 21:42) şi, cum mă aştepta un drum de 324 de kilometri, am pornit grăbit spre imensa parcare (am estimat că erau cel puţin 2000 de autoturisme în ea) unde îmi lăsasem maşina. Când am ajuns, nu am fost singurul care a constat cu stupoare că locul este închis. Probabil obişnuiţi cu turiştii ce nu îşi dădeau seama că există un orar de funcţionare, paznicii patrulau între diferitele puncte de intrare. Dar am aşteptat ceva până să pornesc la drum.

Şi încă un weekend a trecut în amintire.

Bicicliștii

Câteodată dimineața (chiar pe ploaie, dacă așa le-a fost norocul), de obicei în vecinătatea unei școli, îi vezi în trafic, cu vestă reflectorizantă și cască de protecție, serioși, un pic crispați, semnalizând (fiecare după pricepere) orice schimbare de direcție. Îți dai seama că parcurg un traseu prestabilit, căci sunt supravegheați de adulți, cel puțin unul în uniformă de poliție, care iau notițe sau îi opresc să le dea câte un sfat. Sunt copii de 10 ani care dau examen. Dacă îl trec, vor putea veni la școală pe bicicletă neînsoțiți de părinți.

Poftă bună!

 Cum spuneam: în Paderborn nu ai cum să mori de foame...

Nu ştiu care este diferenţa dintre mâncarea cubaneză şi cea mexicană, dar, cu toate că se numeşte Havana, restaurantul are specific mexican. Dacă nu ştii germană, merită să ceri un meniu în engleză (e unul din nu multele localuri care îţi poate oferi aşa ceva). Denumirile mâncărurilor au o poezie aparte: When all the birds are gone; What’s all the fuzz about; Don Miguel was it name; Farewell my concubine; Female, single, looking for…; Silence; Flight trough Hell; Once is never but twice is too often. Şi nu este nici o problemă în a alege ceea ce vrei: descrierea felurilor nu lipseşte sub titulatura ce-ţi atrage atenţia. (Iar ca să nu fie nici o neînţelegere, meniul descrie inclusiv termenii bucătăriei mexicane: picco de gallo, mango chutney, redpepper jam, etc.) Cu siguranţă, este un restaurant care merită vizitat nu doar o singură dată.

Paderborner Brauhaus te aşteaptă pe Kissau 2 cu specific bavarez. Atmosfera gălăgioasă şi mesele cam înghesuite, îl recomandă nu ca un restaurant în care poţi petrece o seară meditativă ci una în care, vrând-nevrând, trebuie să fii parte a unor discuţii permanente.

Aproape vis-a-vis, la Kissau 9, este Deutsches Haus, cu interior amintind a veche casă rurală (dar cu frumoase vitralii interioare), cu meniu bilingv (german/englez), chelneriţe zâmbitoare, porţii generoase şi mese parcă ascunse discret. O adevărată oază de linişte în comparaţie cu restaurantul anterior.

Stil american cu carne, carne şi cola cât cuprinde? Ieftin şi all you can eat (asta dacă nu ceri meniul în limba engleză căci în el nu scrie nimic despre ofertă)? Road House e răspunsul. (Nu e uşor de ajuns căci este la 5 km. de centru, în afara oraşului.)

Deschis 7 zile din 7, în mall-ul (mic, ca tot ce e în Paderbotn) de la Libori-Galerie, este Phoenix – China Restaurant, cu preparate ale bucătăriei asiatice la preţ (nu mare) de mănânci până când nu mai poţi (sau până când nu mai vrei, dacă ai tăria de caracter necesară). Ambianţă plăcută, locuri multe, bufet apetisant.

Ratskeller (nu, nu traduceți numele din engleză!) este în beciurile primăriei vechi. Când cobori scările nu bănuiești eleganța localului. Iar servirea mâncării este de-a dreptul surprinzătoare. (Încercați felul 39, cu pui, și o să vedeți de ce.)

Frühlings-Fest

Pentru acest sfârșit de săptămână, în Paderborn, edilii au pregătit în centrul orașului un Festival al Primăverii, cu distracții de călușei, suveniruri de cumpărat, nelipsitele arome de cârnați la grătar și bere cât cuprinde. Dar, din păcate, după zile de vară, a venit (ca după vară) ... toamna: cer gri şi ploaie măruntă. Aşa că distracția nu a avut succesul scontat.

Săptămâna bâlciului

În Paderborn e săptămâna bâlciului: proprietarii de tiribombe şi-au dat întâlnire în una din parcările centrale. Aşa că după ce te dai peste cap, te ameţeşti, te loveşti în maşinuţe, te sperii în casa ororilor sau încerci să câştigi un urs de pluş aruncând cu bile sau trăgând cu puşca, te întremezi cu o bere şi un wurst la grătar şi pleci fericit că ai mai cheltuit ceva bani cu amicii. (Asta în general. Eu m-am mulţumit doar cu un wurst – adică cârnat.) Miercuri va fi ofertă: plătești o dată și te amețești de două ori. Iar dacă spre seară vezi artificii și nu e vineri, cu siguranță e din cauza amețelii!

Miniatur Wunderland – o lune în permanentă mişcare

Miniatur Wunderland din Hamburg este cea mai mare colectie de trenuri (în miniatură, evident) din lume: peste 900 ce parcurg, prin diorame fantastice, apropape 20 de kilometrii de cale ferată. Dar spunând doar atât despre muzeu e o nedreptate gravă. Un aeroport complet funțional (cu avioane ce decolează, aterizează, ajung la terminal, își opresc motoarele și sunt deservite de mașinile de suport), autostrăzi cu trafic continuu, o stație de pompieri ce răspunde la apeluri pentru intervenții (până a apărut prima salvare am fost convins că TIR-ul oprit brusc învăluit în fum are probleme de funcţionare) completează un muzeu fantastic. Privind cu atenţie scenele, descoperi cu uimire datalii incredibile: un bărbat ce citeşte orarul autobuzelor în staţie, doi cheflii ce se întorc veseli de la petrecere, o pereche ce se sărută pe banca din parc. Sunt mii de scene disparate ce constituie un tot uimitor; cîteodată trebuie să te apleci sub mesele pe care sunt aranjate ca să descoperi alte lucruri interesante. (Nu lipsesc din scene nici glumele, ca de exemplu un autoturism condus de un om de zăpadă sau o expediţie arheologică ce a găsit o şurubelniţă uitată de cei ce au montat exponatele.) Iar ca să nu lipsească nimic, din când în când, peste tot ansamblul se lasă noaptea: zgomotele de fond scad în intensitate, mașinile circulă cu farurile aprinse, lunini de aprind și se sting prin case.

210 angajaţi, 14.000 de metri patrati, 900 de trenuri, 5.000 de automobile, camioane şi alte vehicule (care se duc singure să-şi încarce bateriile) si 250.000 de oameni in miniatura (fiecare în altă ipostază) sunt câteva cifre ce arată imensitatea proiectului. Ca să-i descoperi frumuseţea şi surprizele, trebuie să-l vizitezi.

La Münster e toamnă la sfârșit de martie

Capitala germană a bicicletelor, Münster, ne-a întâmpinat cu vreme de toamă, cer gri și ploaie măruntă. (Noroc că nu toată ziua a fost așa, dar nici soarele nu l-am văzut). Centrul vechi (cu Biroul de Informații Turistice în vechea primărie), catedrala, Pinkus Müller (ultima fabrică de bere rămasă în oraș, care însă nu se poate vizita), Muzeul Picasso (cu desene ale artistului dar și o expoziție cu lucrările mai mult decât ciudate ale lui Eduardo Chillida), lacul Aa (de pe râul Aa, loc de promenadă, alergări și sporturi nautice), Muzeul de științe ale naturii și planetariul. Și încă o sâmbătă a trecut repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Un weekend la Hamburg

Deși l-am admirat numai două zile, Hamburg, așezat confortabil pe Elba, aproape de confluența cu marea, este un oraș în care cu siguranță nu ai cum să te plictisești o săptămână întregă. Și probabil, după accea, vei vrea să-l vizitezi din nou.

Venit cu trenul în gara centrală, prima oprire trebuie să fie la Biroul de Informații Turistice (www.hambug-tourismus.de), de unde, în afară de informații și hărți, poți lua un Hamburg Card pentru călătorii nelimitate pe transportul în comun (www.hvv.de) și reduceri la biletele de la obiectivele turistice.

Apoi începe aventura: o plimbare cu vaporul prin port (unde,în comparație cu imensele vapoare ce transportă containere, te simți ca o furnică neînsemnată), o plimbare prin centru orașului vegheat de impunătoarea primărie, o scurtă privire la lacătele pe care tinerii căsătoriți le-au pus pe unul din podurile orașului, o vizită ce nu trebuie ratată la Miniatur Wunderland Modelleisenbahn, o plimbare prin forfota nocturnă colorată (și câteodată sumar îmbrăcată) de pe Reeperbahn, o trecere duminică dimineața prin piața de pește (unde vânzătorii își strigă marfa expusă și își oferă prețuri incredibil de mici), o viză pe submarinul rusesc (www.u-434.de, unde îți trebuie o oarecare condiție fizică să cobori pe scări și să se strecori prin culoarele strâmte și trapele de acces), un tur al orașului cu autobuzul, o vizită la Planetariu. Și ar fi muuult mai multe de văzut, dar timpul disponibil a trecut prea repede. Parcă prea repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Schloss Neuhaus

Construcţia a început prin 1257 când episcopul local şi-a făcut casa. Următorul episcop şi-a construit-o lipită de a primului. Şi tot aşa, până prin 1590, a apărut castelul. La 1736 i s-a adăugat grădina în stil baroc. Astăzi de loc de relaxare şi gazdă a numeroase evenimente în aer liber.

O sâmbătă la Düsseldorf

Cum îi șade bine turistului, am plecat la drum de dimineață. (Deja știam că o să facem notă discordantă în tren cu cei din jur, neavând nici măcar o sticlă de bere cu noi, dar de data asta discrepanța a fost și mai mare. Echipa locală de fotbal, ce are toate șansele ca în sezonul următor să joace în prima divizie, avea meci undeva pe traseul ales de noi. Așa că navete întregi de bere s-au cărat, ciocnit și băut. Pe stație ce trecea, vagonul era din ce în ce mai plin, mai gălăgios și mai vesel. Seara am aflat că Paderborn a bătut cu 3-0 în deplasare.)

Am ajuns cu bine la destinație și a urmat o zi placută, sub un cer noros nu tocmai bun pentru poze, dar bun pentru plimbare: Biroul Turistic de lângă gară (de unde, după o scurtă documentare ne-am dotat cu un Welcome Card de 9 euro, pentru transport pe o zi și reduceri la muzee), Aquazoo, Filmmuseun, Rheinturm (unde am vrut să luăm masa în restaurantul rotativ de la cota 180 de metri, dar serveau doar înghețată și cafea), masa la un restaurant mexican, Altstadt (orașul vechi), Köningsalee (superaglomerata stradă a cumpărăturilor de tot felul). Sunt mult, muuuuuuuult mai multe lucuri de văzut în Düsseldorf și o zi e prea scurtă.

Trenul planificat pentru întoarcere a ajuns la ora stbilită plini ochi. Jumătate din el s-a dat jos, dar o altă jumătate mult mai mare a vrut înăuntru. Ne-am urcat (constatând iar că ne lipsește sticla de bere pentru călătorie), dar am ajuns repede la concluzia, bazându-ne și pe cunoștințele despre transportul pe căile ferate germane, că e mult mai bine să ne dăm jos la prima stație (la aeroport). Și a urmat, după 20 de minute, un tren local (gol, cu multe opiri) până la Dortmund, aproape imediat legătură la Hamm (elefanții sunt încă în fața gării) și apoi încă o oră până la Paderborn (un tren gălăgios în care se sărbătorea încă victoria la fotbal). Și, cu aproape după ore mai târziu decât a fost planificat, excursia de sâmbătă a luat sfârșit

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Castelul Bran

Situat la 30 km de Brasov, intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument national si punct de reper al turismului din Romania, datorita atat frumusetii lui, a peisajului, cat si a legendei Contelui Dracula, al carui spirit a ajuns să bantuie aceste locuri stravechi.

Construirea cetatii Bran (in slava: brana = poarta) a fost determinata de situatia politica din secolul al XIV-lea: intarirea Tarii Romanesti in timpul domniei lui Vladislav Vlaicu Voda (1364-1377), proces care a dus la o serie de lupte cu regele Ungariei, Ludovic I d'Anjou (1342-1382), lupte in urma carora regele Ungariei pierde Rucarul; in iarna anului 1369 are loc prima incursiune a turcilor in Tara Romaneasca, marcind astfel inceputul unei lupte seculare cu Imperiul Otoman.

Despre construirea cetatii Bran (incepute in vara lui 1378) exista un document ce dateaza din 19 noiembrie 1377: o scrisoare regelui Ludovic I d'Anjou catre orasul Brasov. Regele confirma orasului stapinirea unor sate din Tara Barsei, il scutea de impozitul craiesc si ii stabilea taxe vamale reduse, drept recompensa pentru ca orasenii "de bunavoie si nesiliti de nimeni" s-au oferit sa ridice "cu propriile lor cheltuieli si osteneli" noua cetate regala a Branului, dând pentru aceasta mestesugari, materiale si bani. In fruntea cetatii urmau a sta castelani numiti de regele Ungariei.

Desi construit initial cu scop exclusiv militar, functia predominanta indeplinita de-a lungul existentei a fost comerciala (punct de vama) si de protectie a drumului vital de legatura intre Transilvania si Tara Romaneasca.

Repere:

• In Martie 1395, in timpul domniei lui Mircea cel Batrin (1386-1418) se incheie la Brasov un tratat de alianta cu regele Ungariei - Sigismund de Luxemburg (1386-1437) in scopul inceperii luptei impotriva armatelor turcesti (conduse de sultanul Baiazid). Acest tratat recunoaste posesiunile din Transilvania ale lui Mircea cel Batrin, care primeste de la Sigismund, in semn de pretuire, cetatea Bologa (de linga Cluj) si Branul (numai castelul fara domeniu).
• Stapinirea Tarii Romanesti asupra cetatii Bran a fost intre anii 1407 si 1419.
• Mircea cel Batrin acorda brasovenilor un nou tratat de comert in 1413, in care se specifica vama ce trebuia platita;
• 1419 regele Sigismund preia cetatea de la Mihail, fiul si succesorul lui Mircea cel Batrin si o pune sub comanda directa a comitetului secuilor, subordonat voievodului Transilvaniei;
• Iancu de Hunedoara devenind voievod al Transilvaniei (1441-1456) repara si intareste cetatea Branului, supraveghind personal lucrarile;
• Prima domnia a lui Vlad Tepes din 1448 este consemnata intr-o scrisoare expediata brasovenilor la 31 octombrie 1448 prin Bran.
• Numele lui Vlad Tepes (1448, 1456-1462, 1467) se leaga de istoria acestui castel, prin faptul ca domnitorul a trecut deseori pe aici, dar si datorita arestarii lui, din ordinul regelui Ungariei, in trecatoarea Branului. Este tinut prizonier cateva zile in cetate. Pierzind tronul, Vlad Tepes ajunge in Transivania si este insarcinat de Iancu de Hunedoara cu apararea nordului Transilvaniei si deci si a acestei trecatori.
• 1498, regele Ungariei Vladislav II (1490-1516) a fost nevoit sa recurga la un imprumut de 3000 de florini. Brasovenii ofera suma, dar cer zalogirea cetaii pe zece ani. Noi imprumuturi in anii urmatori si neplata celor vechi aduc castelul si domeniul aferent in stapinirea Brasovului pentru o lunga perioada;
• 1612, voievodul Transilvaniei Gabriel Bathory (1608-1613), ia castelul in stapinire prin forta de la brasoveni.
• Principele Gabriel Bethlen (1613-1629) aduce transformari importante, adaugind doua turnuri noi;
• 1651 negustorii brasoveni au intrat definitiv in stapinirea castelului pe care principele Racoczy II (1648-1660) s-a vazut nevoit sa-l vinda pentru a face fata dificultatilor financiare;
• 12 octombrie 1659 se semneaza la Bran un tratat de alianta impotriva Imperiului Otoman, intre Racoczy II si fostul voievod al Tarii Romanesti, Constantin Serban(1654-1658);
• 1759 este reconstruit oficiul vamal,
• 1836 vama este mutata la Giurala; odata cu aceasta, castelul isi pierde si insemnatatea economica.
• Autoritatile austro-ungare distrug in anul 1877 acoperisul cetatii, retezandu-i turnurile si inlocuindu-le cu straturi de pamant si nuiele pentru protectie, in eventualitatea unui bombardament de artilerie roman. Abia in anul 1886 castelul a fost restaurat primind forma initiala.
• In perioada interbelica acest castel a apartinut casei regale (resedinta regala de vara), suferind o serie de modificari functionale.

Salile ce formeaza un misterios labirint, scarile inguste din lemn, chiliile, cele cinci nivele, turnurile, coridorul de aparare, subsolurile, curtea interioara unde se afla sapata o fantana adanca de 57 de metri, sunt cateva din detaliile de constructie realizate de mesterii medievali care ii confera Castelului Bran dreptul de a fi considerat unul dintre cele mai frumoase si mai bine pastrate castele medievale.

Porumbeii Operei

Timișoara. Piața Victoriei (în fața Teatrului Național). Nu știu cum este într-o zi călduroasă de vară, dar într-una de ianuarie, fără zăpadă, cu cer gri și în jur de 6 grade, porumbeii de aici par fără vlagă, stând cu ciocul între pene în așteptarea unei raze de soare. Se dau leneș la o parte dacă pașii te îndreaptă direct spre ei. Par că nici nu știu să zboare. Dar asta doar până când, dintr-un buzunar oarecare, a apărut o fărâmitură de covrig. La un semnal doar de ei știut, întreaga piață se ridică în zbor precipitat către o singură țintă: mâna cu covrigul sau punga de semințe. Când îi vezi venind grămadă, îți vine să lași totul baltă și să fugi mâncând pământul.

Un alt fel de artă

Într-o plimbare la pas prin centrul Timişoarei, imposibil să nu remarci tramvaiele ce nu prididesc să ducă călători de ici-colo. Văzându-le, gândul îţi zboară la Du-mă acasă măi tramvai!, la vremuri rupte din povestirile bunicilor. Dar privirea nu-ţi este atrasă numai de designul anilor 60, dar şi de culorile vii în care le-a îmbrăcat graffitiul zilelor moderne. Un altfel de artă? Sau ...? Părerile sunt probabil împărţite.

Album - România

<--- Un click pe poză te duce la tot albumul!

Paderborn - Sâmbăta Carnavalului

Germania se pregătește de Postul Paștelui. Este vremea carnavalurilor. Nu cu tradiția altor orașe, Paderborn are și el partea lui de distracție. Joi a fost Seara Fetelor, în care era periculos să umbli cu cravata la gât, căci aveai toate șansele să-ți fie tăiată. Străzile au fost pline de oameni costumați, iar în multe din baruri și restaurante nu avei unde să arunci un ac în înghesuiala petrecerilor ce s-au ținut lanț.

Sâmbătă, după ora prânzului, sub un cer mohorât și o temperatură apropiată de zero, a fost defilarea. Îmbrăcați în costume, de la bebeluși la bunici, toată suflarea zonei s-a adunat lângă primăria veche. S-a băut bere până ce euforia a învins frigul, copii și-au înghesuit să-și umple pungile cu bomboanele aruncate din care (în care euforia  era mult mai aprinsă ca la sol) și totul s-a desfășurat sub atenta privire a oamenilor de ordine. Petrecerile au continuat apoi până spre dimineață.

PS: Un clik pe poză te duce la tot albumul de carnaval.

O noapte la Issoire

De fiecare dată când ajungi într-un oraş mic una din întrebările esenţiale este unde o să stai. La Issoire ai L'Ostalou (www.hotel-ostalou.com), un mic hotel familial, bun pentru o noapte odihnitoare.

Duminică de iarnă în Paderborn

<--- Un click pe poză te duce la tot albumul!

Viscol la Wizz Air

Miercuri, ca de obicei, am ajuns la aeroportul din Dortmund la 13:15. Aflasem deja că sudul României e sub atenționare de cod portocaliu, din cauza viscolului, până joi seara. Prima grijă a fost să întreb la biroul de informații Wizz Air dacă sunt probleme cu cursa de București. Cei de acolo m-au privit mirați, s-au privit mirați și mi-au răspuns că nu au nici o informație. M-am bucurat gândindu-mă ca voi pleca la timp. Dar bucuria a fost de foarte scurtă durată: de abia trecut de controlul de securitate am văzut că zborul e replanificat la 17:40 (în loc de 15:10). Iar pâna la urmă a fost 19:00 (ora Germaniei).

Zborul a decurs lin. Cu vreo 45 de minute înainte de aterizare căpitanul ne-a anunțat că Băneasa e închis, dar că încearcă ca altermativă Otopeniul. Iar după altă jumătate de oră ne-a spus că, din cauza condițiilor nefavorabile, vom ateriza la Timișoara. Compania e anunțată și face toate pregătirile necesare pentru sprijin la sosire. În discuțiile care s-au purtat după, unul din însoțitorii de bord a opinat că s-ar putea ca să fim cazați la un hotel și să zburăm dimineața, căci avionul oricum trebuie să ajungă la București.

La ieșirea în sala de așteptare, primul care ne aștepta la deschiderea ușilor automate a fost un cameraman ce ne filma de zor. Nici o uniformă pe care să scrie Wizz Air. (Și am văzut uimit că nici pe bilet, nici pe rezervare, nici pe panourile de reclamă din aeroport, nu era nici un număr telefon pentru contact.) Într-un colț, îmbrăcați în veste reflectorizante de avertizare, doi tineri încercau să dea explicații vagi. Anunțul a venit prin stația de amplificare după vreo 15 minute de la sosire: Wizz Air a trimis două autocare, care se așteaptă să sosească în următoarea oră și să ne ducă la București. Întrebarea Dar nu o să rămânem înzăpeziți? a rămas fără răspuns din partea celor doi tineri.

A fost momentul în care mi-am spus NU. N-am mai așteptat sosirea autocarelor. Am ieșit din aeroport, am ignorat taxiurile cu prețurile mari parcate chiar în ușă și am ales unul pierdut prin parcarea pustie (Taxi Tudo, 0256/945, 0744 44 99 40). L-am întrebat pe șofer dacă știe o pensiune cu cazare ieftină. M-a dus (având grijă ca la intrarea în oraș să oprească și să treacă aparatul de taxare pe tarif de oraș). Și așa am dormit o noapte într-o cameră simplă dar curată. Iar a doua zi la prânz (ca să ajung după ridicarea codului portocaliu), după o scurtă vizită prin oraș, am luat trenul. La ora planificată eram în Gara de Nord din București. Nu știu cum au ajuns autocarele Wizz Air.

Lyon - informaţii utile

http://www.rhonexpress.fr - Tramvai între Lyon (gara Part Dieu) şi aeroportul Saint Exupery (cu vânzăre de bilete online)

http://www.lyonaeroports.com - aeroporturile din Lyon

http://www.voyages-sncf.com - Căile ferate franceze: mersul trenurilor şi reservări

Orthopädische Arzt

Un incident stupid în casa face ca prima falanga a degetului mijlociu de la mana stângă sa nu mai stea în poziția ei normală. Durerile sunt aproape inexistente, dar am asigurare, aşa ca mă hotărăsc să văd cum e în sistemul medical, privat, german. Colegii nu au nici o recomandare. Încerc o căutare pe google cu medic ortoped în engleză, dar nu ajung la nici o concluzie. Mai deschid o fereastră de google translate, trec specialitatea în germana, o iau cu copy&paste şi de data asta am noroc: 5 adrese. Două le elimin ca fiind prea departe, una are un comentariu negativ (ceva cu o complicație la rotulă). La cele doua cabinete rămase scrie că trebuie programare. Trimit un e-mail (în engleza) la cel care are pagina de web mai bine aranjată (din punctul meu de vedere), zicându-mi că dacă nu primesc răspuns o să mă adresez celuilalt. Primesc răspuns spre seară, spunându-mi-se să sun dimineață pentru programare.

De dimineaţă, ca un pacient ascultător ce sunt, îmi sun seful sa-i spun de urgenta medicala si apoi sun la cabinet. Mi se raspunde cu Guten Morgen, aici cabinetul doctorului. Cu ce va pot ajuta? Spun Guten Morgen, apoi repede un Good morning si pun întrebarea de baraj: Do you speak English? Vine un raspuns oarecum nedumerit, în engleză: Sorry, I do not understand you. Lămurim confuzia şi apoi dialogul se leagă. Spun care e problema şi primesc răspunsul: mâine. Sunt însă pregătit pentru răspuns, căci folclorul local susţine că medicii vor să se arate ocupaţi, şi, fie că au sau nu pacienţi, nu te programează pentru următoarele ore. Așa că mă plâng că mă doare şi s-ar putea să fie rupt. Obţin un la 10, dar s-ar putea să aşteptaţi ceva.

La 10 mă prezint la cabinet, mi se iau datele personale şi cele de pe cardul de asigurare, plătesc partea mea de vizită (10 euro) şi sunt invitat în sala de aşteptare. Nu sunt singurul. După o oră, sunt poftit într-una din sălile de consultaţie (un singur doctor, 3 săli de consultaţie). Asistenta mă întreabă câtă germană ştiu că ar trebui să semnez un formular (o pagină întreagă scrisă nu prea mărunt). Spun că mai de loc, se scuză că ea nu prea ştie engleză, deci îi e greu să traducă ce e acolo. Dar pot să-l întreb pe doctor.

După alte 15 de minute apare şi medicul. E mirat că n-am semnat formularul dar ajunge la concluzia că pentru cazul meu nu e nevoie. Mă mai întreabă de una de alta şi apoi începe să vorbească de unul singur, în germană. Îmi dau seama că are un reportofon şi înregistrează datele despre caz. O consultaţie rapidă şi mă trimite alături la radiografie. Primesc un şorţ de plumb, ne chinuim un pic pentru poza din profil a degetului, dat totul iese bine. O scurtă trecere prin sala de aşteptare, până când radiografia digitală ajunge în sistemul de calcul. Şi din nou în sala de consultaţie. Nu e nimic rupt. Doar ligamentul falangei e inflamat. Avem două soluţii. Una de recuperare – să purtaţi o atelă (al cărei cost nu e acoperit de asigurare) timp de 6 săptămâni şi poate ligamentul se reface de la sine. Sau poate nu. Sau operaţie. Ce alegeţi? Întreb dacă se poate face operaţia şi după 6 săptămâni dacă nu se reface ligamentul. Răspunsul e da. Optez pentru soluţia recuperării. Medicul conclude rezultatul consultaţiei la reportofon şi ne despărţim cordial în faţa recepţiei, unde înlocuieşte caseta din reportofon cu alta (ca probabil una din asistente deja să stocheze înregistrarea la dosarul meu).

Primesc reţeta pentru degetul de plastic (care îmi va înlocui atela făcută de mine dintr-un băţ de îngheţată). Trec pe la magazinul de tehnică medicală din apropiere şi, după două ore şi un sfert de la venirea la cabinet, scap de grijile medicale. Ajuns acasă, mai dau o căutare pe google şi pun un +1 pe pagina de web a medicului (www.deppe-orthopaedie.de).

Poftă bună!

În Paderborn nu ai cum să mori de foame. În afară de fast-food-urile tradiţionale (Nordsee, McDonalds, KFC), şaormării şi brutării (şi nu numai) în care poţi să iei un sandvici, restaurantele te aşteaptă, aproape la fiecare pas. Doar să intri şi, de obicei, nu o să fii amăgit. Partea mai dificilă este cu meniul la care trebuie să te aştepţi să fie doar în germană. Oricum, ai şanse ca chelnerul să te poată ajuta. Totuşi nu strică să ştii câteva cuvinte. Huhn (pui), Schwein (porc), Kuh (vacă), Lamm (miel), Fisch (peşte) probabil sunt de ajuns. Iar Apfel Strudel (plăcinta de mere) e un desert de reţinut.


Osterman Bistro Cafe este in Marienplatz, în zona centrală, principalul loc de promenadă şi cumpărături. Nu ai cum să-l ratezi vara, căci umbrelele mari, cu Paicetto Expresso scris pe ele, le vezi de departe. Peste drum de umbrele este restaurantul propriu-zis, cu un spaţiu generos. (Restaurantul este în zona pietonală care însă e deschisă transportului în comun. Aşa că... atenţie la autobuze!)

Nu departe de centru (de fapt, în Paderborn nimic nu este departe), pe Rimekestrasse, la parterul unui bloc, fără nimic spectaculos pe afară, te așteaptă Indian Palace, un restaurant, după cum și numele îi spune, cu Indische Spezialitaten. Nu sunt un specialist al mâncării indiene, dar porțiile sunt gustoase, cu arome specifice.



Şi tot un restaurant indian este pe Kissau: Goa Curry. Atmosfera nu este tot atât de rafinată şi încărcată ca la Indian Palace, dar parcă mâncarea este mai bună.




Iar în apropiere, un mic restaurant chinezesc, fără pretenții care la prânz servește cât de mult poţi mâncă (all you can eat): Mi-Long. Mâncarea este bună, dar totuşi nu aşi invita aici un prieten pentru o masă plăcută.






 Restaurante greceşti am descoperit două: Zorbas (pe lângă Goa Curry) şi Dionisos (lângă Indian Palace; deci dacă nu eşti hotărât poţi da cu banul ca să alegi între mâncare indiană sau mediteraneeană). La primul cred că am prins patronul într-o zi proastă căci, deși își dădea silința, era mai mult dus pe gânduri și încruntat decât vesel. Ne-a explicat că nu face musaca că nu ar mânca nimeni în Paderborn. Dar musacaua de la Dionisos a fost delicioasă!

Poftă bună!