vineri, 27 ianuarie 2012

Viscol la Wizz Air

Miercuri, ca de obicei, am ajuns la aeroportul din Dortmund la 13:15. Aflasem deja că sudul României e sub atenționare de cod portocaliu, din cauza viscolului, până joi seara. Prima grijă a fost să întreb la biroul de informații Wizz Air dacă sunt probleme cu cursa de București. Cei de acolo m-au privit mirați, s-au privit mirați și mi-au răspuns că nu au nici o informație. M-am bucurat gândindu-mă ca voi pleca la timp. Dar bucuria a fost de foarte scurtă durată: de abia trecut de controlul de securitate am văzut că zborul e replanificat la 17:40 (în loc de 15:10). Iar pâna la urmă a fost 19:00 (ora Germaniei).

Zborul a decurs lin. Cu vreo 45 de minute înainte de aterizare căpitanul ne-a anunțat că Băneasa e închis, dar că încearcă ca altermativă Otopeniul. Iar după altă jumătate de oră ne-a spus că, din cauza condițiilor nefavorabile, vom ateriza la Timișoara. Compania e anunțată și face toate pregătirile necesare pentru sprijin la sosire. În discuțiile care s-au purtat după, unul din însoțitorii de bord a opinat că s-ar putea ca să fim cazați la un hotel și să zburăm dimineața, căci avionul oricum trebuie să ajungă la București.

La ieșirea în sala de așteptare, primul care ne aștepta la deschiderea ușilor automate a fost un cameraman ce ne filma de zor. Nici o uniformă pe care să scrie Wizz Air. (Și am văzut uimit că nici pe bilet, nici pe rezervare, nici pe panourile de reclamă din aeroport, nu era nici un număr telefon pentru contact.) Într-un colț, îmbrăcați în veste reflectorizante de avertizare, doi tineri încercau să dea explicații vagi. Anunțul a venit prin stația de amplificare după vreo 15 minute de la sosire: Wizz Air a trimis două autocare, care se așteaptă să sosească în următoarea oră și să ne ducă la București. Întrebarea Dar nu o să rămânem înzăpeziți? a rămas fără răspuns din partea celor doi tineri.

A fost momentul în care mi-am spus NU. N-am mai așteptat sosirea autocarelor. Am ieșit din aeroport, am ignorat taxiurile cu prețurile mari parcate chiar în ușă și am ales unul pierdut prin parcarea pustie (Taxi Tudo, 0256/945, 0744 44 99 40). L-am întrebat pe șofer dacă știe o pensiune cu cazare ieftină. M-a dus (având grijă ca la intrarea în oraș să oprească și să treacă aparatul de taxare pe tarif de oraș). Și așa am dormit o noapte într-o cameră simplă dar curată. Iar a doua zi la prânz (ca să ajung după ridicarea codului portocaliu), după o scurtă vizită prin oraș, am luat trenul. La ora planificată eram în Gara de Nord din București. Nu știu cum au ajuns autocarele Wizz Air.

marți, 24 ianuarie 2012

Lyon - informaţii utile

http://www.rhonexpress.fr - Tramvai între Lyon (gara Part Dieu) şi aeroportul Saint Exupery (cu vânzăre de bilete online)

http://www.lyonaeroports.com - aeroporturile din Lyon

http://www.voyages-sncf.com - Căile ferate franceze: mersul trenurilor şi reservări

marți, 17 ianuarie 2012

Orthopädische Arzt

Un incident stupid în casa face ca prima falanga a degetului mijlociu de la mana stângă sa nu mai stea în poziția ei normală. Durerile sunt aproape inexistente, dar am asigurare, aşa ca mă hotărăsc să văd cum e în sistemul medical, privat, german. Colegii nu au nici o recomandare. Încerc o căutare pe google cu medic ortoped în engleză, dar nu ajung la nici o concluzie. Mai deschid o fereastră de google translate, trec specialitatea în germana, o iau cu copy&paste şi de data asta am noroc: 5 adrese. Două le elimin ca fiind prea departe, una are un comentariu negativ (ceva cu o complicație la rotulă). La cele doua cabinete rămase scrie că trebuie programare. Trimit un e-mail (în engleza) la cel care are pagina de web mai bine aranjată (din punctul meu de vedere), zicându-mi că dacă nu primesc răspuns o să mă adresez celuilalt. Primesc răspuns spre seară, spunându-mi-se să sun dimineață pentru programare.

De dimineaţă, ca un pacient ascultător ce sunt, îmi sun seful sa-i spun de urgenta medicala si apoi sun la cabinet. Mi se raspunde cu Guten Morgen, aici cabinetul doctorului. Cu ce va pot ajuta? Spun Guten Morgen, apoi repede un Good morning si pun întrebarea de baraj: Do you speak English? Vine un raspuns oarecum nedumerit, în engleză: Sorry, I do not understand you. Lămurim confuzia şi apoi dialogul se leagă. Spun care e problema şi primesc răspunsul: mâine. Sunt însă pregătit pentru răspuns, căci folclorul local susţine că medicii vor să se arate ocupaţi, şi, fie că au sau nu pacienţi, nu te programează pentru următoarele ore. Așa că mă plâng că mă doare şi s-ar putea să fie rupt. Obţin un la 10, dar s-ar putea să aşteptaţi ceva.

La 10 mă prezint la cabinet, mi se iau datele personale şi cele de pe cardul de asigurare, plătesc partea mea de vizită (10 euro) şi sunt invitat în sala de aşteptare. Nu sunt singurul. După o oră, sunt poftit într-una din sălile de consultaţie (un singur doctor, 3 săli de consultaţie). Asistenta mă întreabă câtă germană ştiu că ar trebui să semnez un formular (o pagină întreagă scrisă nu prea mărunt). Spun că mai de loc, se scuză că ea nu prea ştie engleză, deci îi e greu să traducă ce e acolo. Dar pot să-l întreb pe doctor.

După alte 15 de minute apare şi medicul. E mirat că n-am semnat formularul dar ajunge la concluzia că pentru cazul meu nu e nevoie. Mă mai întreabă de una de alta şi apoi începe să vorbească de unul singur, în germană. Îmi dau seama că are un reportofon şi înregistrează datele despre caz. O consultaţie rapidă şi mă trimite alături la radiografie. Primesc un şorţ de plumb, ne chinuim un pic pentru poza din profil a degetului, dat totul iese bine. O scurtă trecere prin sala de aşteptare, până când radiografia digitală ajunge în sistemul de calcul. Şi din nou în sala de consultaţie. Nu e nimic rupt. Doar ligamentul falangei e inflamat. Avem două soluţii. Una de recuperare – să purtaţi o atelă (al cărei cost nu e acoperit de asigurare) timp de 6 săptămâni şi poate ligamentul se reface de la sine. Sau poate nu. Sau operaţie. Ce alegeţi? Întreb dacă se poate face operaţia şi după 6 săptămâni dacă nu se reface ligamentul. Răspunsul e da. Optez pentru soluţia recuperării. Medicul conclude rezultatul consultaţiei la reportofon şi ne despărţim cordial în faţa recepţiei, unde înlocuieşte caseta din reportofon cu alta (ca probabil una din asistente deja să stocheze înregistrarea la dosarul meu).

Primesc reţeta pentru degetul de plastic (care îmi va înlocui atela făcută de mine dintr-un băţ de îngheţată). Trec pe la magazinul de tehnică medicală din apropiere şi, după două ore şi un sfert de la venirea la cabinet, scap de grijile medicale. Ajuns acasă, mai dau o căutare pe google şi pun un +1 pe pagina de web a medicului (www.deppe-orthopaedie.de).

duminică, 15 ianuarie 2012

Poftă bună!


În Paderborn nu ai cum să mori de foame. În afară de fast-food-urile tradiţionale (Nordsee, McDonalds, KFC), şaormării şi brutării (şi nu numai) în care poţi să iei un sandvici, restaurantele te aşteaptă, aproape la fiecare pas. Doar să intri şi, de obicei, nu o să fii amăgit. Partea mai dificilă este cu meniul la care trebuie să te aştepţi să fie doar în germană. Oricum, ai şanse ca chelnerul să te poată ajuta. Totuşi nu strică să ştii câteva cuvinte. Huhn (pui), Schwein (porc), Kuh (vacă), Lamm (miel), Fisch (peşte) probabil sunt de ajuns. Iar Apfel Strudel (plăcinta de mere) e un desert de reţinut.


Osterman Bistro Cafe este in Marienplatz, în zona centrală, principalul loc de promenadă şi cumpărături. Nu ai cum să-l ratezi vara, căci umbrelele mari, cu Paicetto Expresso scris pe ele, le vezi de departe. Peste drum de umbrele este restaurantul propriu-zis, cu un spaţiu generos. (Restaurantul este în zona pietonală care însă e deschisă transportului în comun. Aşa că... atenţie la autobuze!)



Nu departe de centru (de fapt, în Paderborn nimic nu este departe), pe Rimekestrasse, la parterul unui bloc, fără nimic spectaculos pe afară, te așteaptă Indian Palace, un restaurant, după cum și numele îi spune, cu Indische Spezialitaten. Nu sunt un specialist al mâncării indiene, dar porțiile sunt gustoase, cu arome specifice.



Şi tot un restaurant indian este pe Kissau: Goa Curry. Atmosfera nu este tot atât de rafinată şi încărcată ca la Indian Palace, dar parcă mâncarea este mai bună.




Iar în apropiere, un mic restaurant chinezesc, fără pretenții care la prânz servește cât de mult poţi mâncă (all you can eat): Mi-Long. Mâncarea este bună, dar totuşi nu aşi invita aici un prieten pentru o masă plăcută.






 Restaurante greceşti am descoperit două: Zorbas (pe lângă Goa Curry) şi Dionisos (lângă Indian Palace; deci dacă nu eşti hotărât poţi da cu banul ca să alegi între mâncare indiană sau mediteraneeană). La primul cred că am prins patronul într-o zi proastă căci, deși își dădea silința, era mai mult dus pe gânduri și încruntat decât vesel. Ne-a explicat că nu face musaca că nu ar mânca nimeni în Paderborn. Dar musacaua de la Dionisos a fost delicioasă!

Poftă bună!