În jurul Parisului

Un nou zbor	Etajul 7	Primăvară
Gri	Vineri	La pas (oarecum)
Mutare	Macaroana	Întoarcere (de urgenţă)

Întoarcere (de urgență)

Macaroana

Ziua de muncă a fost intensă. Seara a venit cu relaxare cu mojito (la care, din grijă pentru natură, paiul a fost înlocuit de o macaroană) și tocană de miel. Totul la restaurantul hotelului.

Mutare

De mâine o să-mi desfășor activitatea la alt sediu, așa că astăzi a fost ziua mutatului de la Issy les Moulineaux la Le Plessis Robinson (adică de la Novotel la Le Parc Hotel). Micul dejun, făcutul bagajelor și corecturile de nume pe factură au ocupat dimineața. Am avut noroc de taxi (singurul) în stația din fața hotelului. Șoferul (turc) m-a dus repede la noua destinație.

Cei 7 km. dintre cele două hoteluri te duc în altă lume. Dacă la Issy les Moulineaux ești în capitală, la Le Plessis Robinson ai ajuns la  țară.

La pas (oarecum)

Sâmbăta nu am unde să mă grăbesc, așa că am ajuns printre ultimii la micul dejun. Am profitat de ocazie că plita era liberă și mi-am pregătit omleta în tigăița pusă la dispoziție de hotel. Cu cafeaua băută (și burta plină) mi-am făcut planul de plimbare.

Primul obiectiv: stația de metrou Mairie d’Issy. În drum am constatat că traficul este ca inexistent și nici pietoni nu sunt prea mulți. Piața (probabil volantă) de lângă stația de metrou era însă plină, cu produse alimentare expuse în aer liber și vânzători fără mânuși.

La automatul de bilete am cerut ajutorul celui de la informații. A venit să-mi arate explicându-mi în engleză. Și așa am aflat că nu contează stația la care cobor: biletul este tot 1,90 euro.

Înarmat cu biletul, am trecut prin turnichet, am așteptat cuminte sosirea metroului, i-am lăsat pe alții să o ia înainte (ca să mă prind cum se deschide ușa) și m-am așezat pe un loc ce (ca toate celelalte) nu prea dădea impresia de curățenie. Stații  dese (cu oamenii ai străzii dormind la capetele de peron în unele din ele) și tunele pline de graffiti. Și am ajuns la Abbesses. La capătul peronului, un anunț încurajator: 181 de trepte până sus! An zâmbit și mi-am zis că este un antrenament bun pentru urcatul la Sacré Coeur.

In zonă, lume pestriță: turiști cu duiumul, tuciuriu de alba-neagra (cu echipa de suport bine îmbrăcată dându-se turiști italieni, unul din ei, neatent, pierzând câte 50 de euro pe încercare), negrii ce încercau să-ți lege sfori colorate, indieni care vindeau tot felul de mărunțișuri și mulți alții. Mi-am dat ruxacul jos din spate și mi-am pus portofelul în buzunarul interior al hainei.

După liniștea din Sacré Coeur  am pornit-o pe străzile aglomerate din zonă. Franța a raportat 949 de cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19. Dar la Paris, viața aglomerată îți continuă cursul. Zonele turistice sunt pline, ca și mesele de pe trotuare la care se mănâncă însoțit de forfota pietonilor.

Pas cu pas (cu o oprire de energizare cu o bere și un pui la grătar), am ajuns la Notre Dame. Catedrala este înconjurată de garduri înalte, fiind în refacere după incendiul din aprilie anul trecut. Sena este umflată de ploile torențiale din ultima vreme. Promenada de la nivelul de jos e închisă fiind inundată pe ici, pe colo.

Am ajuns la concluzia că m-am plimbat destul. O privire pe hartă îmi arată un RER-C la Gare d'Austerlitz. Ajuns aici, constat că nu este C-ul de care am nevoie. Mă orientez la metrou. Schimb 10-le cu 12 și apoi iau T2 care mă lasă lângă hotel. Trec pe la Prêt à Manger pentru o supă de pui cu mult orez. Ziua se apropie de sfârșit. Telefonul îmi spune că am făcut 19251 de pași.

Vineri

Trafic mai lejer și fotografii amestecate.

Gri

Ziua a intrat în coordonate normale: sculare, mișcare haotic-ordonată prin cameră, restaurant, drum la sediu (văzând cerul gri și auzind picurii de ploaie pe pervazul ferestrei, mă gândeam să iau tramvaiul dar, ajuns afară și evaluând situația, am luat drumul prin parc), prezentări, dezbateri (aprinse) și joacă (am trecut de la hârtiuțe colorate la Lego). Seara, cerul  gri a început să toarne ploaie torențială. M-am întors cu tramvaiul.

Primăvară

Ca să scap de traficul aglomerat, am luat drumul spre sediu prin Parc de l'île Saint-Germain (deschis, conform anunțului de pe porți, între 7:30 și 19:30): aer curat, alergători (de toate națiile și vârstele), crengi înmugurite și pomi înfloriți timid.

La colegiul Jean Renoir, de balustrada de la intrarea în clădite erau legate o sumedenie de trotinete (și un anunț mare îți amintea să închizi telefonul mobil). Vechea sirenă de la Renault Billancourt m-a făcut să iuțesc pasul ca să nu întârzii la prima întâlnirii a zilei (și mi-a adus aminte de Măgăoaia, sirena ce anunța schimburile la Uzinele Republica). Oprit la semafor, am avut nenorocul unui camion de gunoi. Tot fengșuiul adunat în parc a dispărut (și am început să simt și mirosul gazelor de eșapament).

Ziua a trecut cu prezentări, dezbateri (aprinse) și joacă cu hârtiuțe colorate. Seara s-a lăsat cu cer gri și ploaie fină. Cumpărăturile pentru cină le-am făcut la un Carrefour Bio.

A venit primăvara!

Etajul 7

Diferența de fus orar a făcut ca scularea să fie foarte ușoară. Rutina de dimineață a fost un pic mai lentă, căci ceea ce am nevoie nu este în poziția în care sunt obișnuit. (Constat cu bucurie că nu am uitat nimic acasă.) Micul dejun nu oferă prea multe alegeri. Totuși nu este doar croasant și suc de portocale, așa că înveselește ziua.

Cerul este acoperit cu petice de nori. Harta indică un drum simplu până la birou: start-stânga-stânga-stop. Aerul rece și cei 2,5 km. te îndeamnă la plimbare. Traficul este aglomerat (și ordonat) în toate dimensiunile: transport în comun, autoturisme, pietoni, biciclete, scutere. Nu se simte miros de gaze de eșapament. Puținii indisciplinați (ce fac stânga de pe banda din mijloc sau nu dau prioritate pietonilor) sunt claxonați/înjurați prompt. Nimeni nu poartă mască, dar la farmacia pe lângă care trec, un afiș mare anunță Rupture du masque. Sena e tulbure. Probabil din cauza ploilor abundente din ultima vreme.

Sala de curs este la etajul 7. Dimineața trece cu prezentări despre istorie, viitor și prezent. (Mi se confirmă încă odată că nu mai fac parte din publicul țintă.) Masa de prânz vine la cutie (gustoasă și sățioasă). Sesiunea de după-amiază e mai animată (cu critică de fotografii și talent la desen).

Spre hotel mă rătăcesc (intenționat) și pe străzi mai puțin circulate. Pe Quai Georges GORSE dau de casele plutitoare, sau, mai bine spus, ambarcațiunile locuibile. (Nu e singurul loc în care le poți găsi pe Sena.) Traficul e la fel de aglomerat ca de dimineață. Multe mame au ieșit cu cărucioarele la plimbare.

Seara, localnicul (nu pot să spun parizianul căci am ajuns în Issy les Moulineaux) stă cu prietenii la un pahar de vin sau își spală mașina la una din stațiile cu autoservire. La granița cu Elveția poliția verifică să nu ai gunoi în portbagaj. Acest tip de trafic transfrontalier a devenit o problemă căci în țara vecină te costă mult să arunci gunoiul. Așa că preferi să-l duci în satul alăturat.

Un nou zbor

Orice călătorie începe cu mult înainte de ora de decolare a avionului. Cu internetul la îndemână, cauți tot felul de informații, compari hoteluri din zonă, te uiți după locuri de vizitat și găsești trasee optime de la aeroport la hotel și pentru plimbările la destinație. Da astă dată m-am uitat însă mai mult pe siturile oficiale decât pe cele turistice. În plus, mi-am instalat pe telefon aplicația Ministerului de Externe "Călătorește în siguranță".

Cum zborul e după-amiază, am lăsat făcutul bagajele pentru dimineață. Și timpul a trecut repede, chiar mai repede decât aș fi vrut. Aplicația de pe telefonul mobil (alta, nu cea de la Ministerul de Externe) mi-a găsit ușor un taxi și drumul până la aeroport a fost fără peripeții.

Aeroportul e plin de vânzoleală și nu dă senzația de pustiu. Cursele spre Italia, chiar și cele de Milano, nu duc lipsă de pasageri. Înregistrarea pentru zbor, controlul de securitate și cel de identitate merg rapid.

Măști nu se văd mai deloc (nici la pasageri, nici la personal), iar foarte rarele excepții sunt, câteodată, ciudate: doi părinți le poartă, în timp ce zgâtia de față, de doi ani, aleargă, râde și se joacă nestingherită de nicio mască. În rest, aeroportul are ritmul lui, praful și uzura adunându-se pe la colțuri.

Zborul decolează la timp. Avionul este aproape plin. Mi-am ales un loc la geam, mai în spate, și am noroc că la mijloc nu stă nimeni. La margine, un bunicuț cu șapcă. Moțăie așteptând să treacă cele 3 ore de zbor.

Mâncarea vine la mini-sacoșe (că de, ne îndreptăm spre Capitala Modei!).  Prânzul este de siluetă (cu o supă de roșii la sticlă, chiflă, 3 felii de mere și o prăjiturică; completat cu un suc de roșii și o cafea). Din dotare lipsesc cu desăvârșire niște șervețele umede.

GPS-ul de pe telefon refuză să-mi găsească locația. Avionul nu are sistem video, iar căpitanul nu a mai scos o vorbă de la decolare. Nu  știu pe unde sunt. Mai este o oră și trei sferturi până la destinație. Soarele bate cu putere în hublou și se reflectă pe pătura de nori de dedesubt. Nu se vede nimic la sol.

Am ațipit, am visat nu mai știu ce. În jur totul e alb: o pătură de nori compactă. A început coborârea (și zgâlțâielile; zborul a fost lin până acum). Căpitanul ne anunță că pe aeroport plouă.

La sosiri aeroportul pare pustiu. Mergem mult, luăm trenul fără conductor și ajungem la control pașapoartelor. Văzând cartea de identitate românească, ofițerul de la Imigrări mă salută cu ”Bună ziua! Bine ai venit!” Îi răspund cu ”Bonjour, comment ça va?” Râde amuzat. Recuperăm bagajele. Și aici măștile de protecție sunt ca și inexistente și nu sesizez măsuri speciale de securitate medicală.

Taxiul ne duce la hotel (avem noroc de un trafic cât de cât lejer; în sens opus pare în ritm de melc). După cazare, o scurtă plimbare prin zonă, după ceva de mâncare. Aleg, de la Prêt à manger, o supă de legume cu ghimbir și un sandviș cu somon. Remarc că pietonii traversează pe roșu.