Porumbeii Operei

Timișoara. Piața Victoriei (în fața Teatrului Național). Nu știu cum este într-o zi călduroasă de vară, dar într-una de ianuarie, fără zăpadă, cu cer gri și în jur de 6 grade, porumbeii de aici par fără vlagă, stând cu ciocul între pene în așteptarea unei raze de soare. Se dau leneș la o parte dacă pașii te îndreaptă direct spre ei. Par că nici nu știu să zboare. Dar asta doar până când, dintr-un buzunar oarecare, a apărut o fărâmitură de covrig. La un semnal doar de ei știut, întreaga piață se ridică în zbor precipitat către o singură țintă: mâna cu covrigul sau punga de semințe. Când îi vezi venind grămadă, îți vine să lași totul baltă și să fugi mâncând pământul.

Un alt fel de artă

Într-o plimbare la pas prin centrul Timişoarei, imposibil să nu remarci tramvaiele ce nu prididesc să ducă călători de ici-colo. Văzându-le, gândul îţi zboară la Du-mă acasă măi tramvai!, la vremuri rupte din povestirile bunicilor. Dar privirea nu-ţi este atrasă numai de designul anilor 60, dar şi de culorile vii în care le-a îmbrăcat graffitiul zilelor moderne. Un altfel de artă? Sau ...? Părerile sunt probabil împărţite.