Hai-hui 2012-2014

sept. 2014: Tokyo, Kyoto, Hiroshima	aug. 2014: Saturn	mai 2014: Balchik
apr. 2014: Botez la Mioveni	ian. 2014: Relaxare la Cornu	aug. 2013: Istanbul
iul. 2013: Moieciul de Sus	iun. 2013: Constanţa - Weekend la mare	mai. 2013: Vulcanii Noroioşi
sept. 2012: Almaty	iul. 2012: Santorini	iun. 2012: Din nou la Berlin
iun. 2012: Mamaia	apr. 2012: Am ajuns și la Berlin	ian. 2012: Botez la Issoire
Paderborn	Și mai multă relaxare!

Fum

În Japonia fumatul pe stradă este interzis. Din loc în loc, dar nu foarte dese, sunt ţarcuri în care se îngrămădesc fumătorii. (Totuşi, dacă priveşti cu atenţie, vezi mucuri de ţigară aruncate pe trotuare.)

Oraşele japoneze sunt curate (dar nu o curăţenie dusă la extrem: mai vezi pe ici şi colo ceva gunoaie şi hârtii aruncate). În Kyoto, pe lângă Platul Imperial, am văzut un panou pe care scria că aruncarea de gunoi pe stradă se pedepseşte cu amendă de până la 500.000 de yeni (aproape 4.000 de euro), indiferent de naţionalitate sau stare socială!

Tokyo Skytree

Cu cei 634 de metri ai săi, Tokyo Skytree este a doua structură ca înălţime din lume (după Burj Khalifa, 829,8 m). Coada vizitatorilor (mulţi japonezi şi puţini străini) era impresionantă, dar aşteptarea nu a fost lungă (vreo 20 de minute). Primul lift te duce, în 50 de secunde (viteza maximă: 600 m/min.),  la Tembo Deck, la 350 m (preţul biletului: 2060 JPY). Cu încă 1030 JPY poţi urca la Tembo Galeria, galerie în spirală. De la 450 de metri, cât vezi cu ochii, se întind clădiri lângă clădiri, de toate formele şi mărimile. Aglomeraţie mare! Noaptea probabil priveliştea este impresionantă.

Hârtia

Cu toată dezvoltarea tehnologică, și dragostea pentru tehnica de ultimă oră, Japonia se bazează totuși pe hârtie: este foarte greu să plătești cu cardul și aproape imposibil dacă acesta nu este japonez. (La hoteluri nu sunt probleme, dar, câteodată, poți avea surprize.) ATM-uri, care să-ți dea yeni pe un card internațional , sunt, de asemenea, puține. Deci trebuie să ai bani lichizi pentru schimb. E mai convenabil să schimbi în Japonia. Cursul e același, indiferent dacă schimbul îl faci la bancă (unde formalitățile sunt mai lungi) sau la hotel. O rată mai bună se poate obține la casele de schimb (nu multe la număr, deci greu de găsit) din zonele turistice. (De fiecare dată când am schimbat banii, am primit bancnote noi. Îmi spuneam, în glumă, că probabil cei de la hotel au imprimanta sub tejghea!) Trebuie remarcat că în unele magazine, Pentru cumpărături mai mari de 10000 yeni (aproximativ 77 de euro) se poate obține, pe loc, ca turist, returnarea taxelor (TVA-ului).

Convenabil

O reţea de mini-market-uri face ca să te descurci uşor ca turist. Bellmart, 7-eleven, Dawston Station sau FamilyMart sunt magazine cu autoservire în care găseşti de la lucruri utile (baterii, ciorapi, ...) la sandvișuri şi produse alimentare preparate sau semipreparate (inclusiv apă fierbinte ca să-ţi poţi face, pe loc, o porţie de noodles). Vânzătorii sunt atenţi la detalii. De exemplu, ne-au oferit ketckup şi muştar când am luat hotdogs, sau m-au întrebat dacă pentru noodles prefer o furculiţă sau beţele tradiţionale.

Nijō-ji

Hiroshima

Un oraş renăscut din propria cenuşă, care a iertat trecutul dar n-a uitat lecţiile istoriei. Noi le mai ţinem minte?

Pregătiri pentru Japonia: Zborul

Din România nu există zboruri directe spre Japonia. Cu escală, opţiunile sunt multiple: Qatar Airways, Austrian Airlines, Turkish Airline, Lufthansa, Swiss Airline, Alitalia sau Air France, ca să menţionez câteva dintre alternative. Preţul biletelor nu diferă prea mult (cu o singură excepţie: Aeroflot, unde costurile pot fi cu aproximativ 30% mai mici). De asemenea, diferenţele sunt mici dacă iei bilet cu 6 luni sau o lună înainte. (Cresc semnificativ dacă vrei să le iei cu două săptămâni înainte de plecare.)

Două aeroporturi internaţionale sunt în apropiere de Tokyo: Narita (la 57 km. de centru) şi Haneda (la 14 km.) Costurile de transfer de la Haneda sunt mult mai mici. În plus, acesta oferă legături foarte bune în interiorul ţării, fiind baza celei mai mari linii aeriene japoneze: ANA (All Nippon Airways).

Pentru această excursie am optat pentru Lufthansa. La ducere:  Bucureşti – München – Haneda. La întoarcere: Hiroshima (cu ANA) – Haneda – Frankfurt – Bucureşti. (ANA este partener Lufthansa. Dacă ne întorceam de la Haneda preţul biletelor ar fi fost acelaşi.)

La ducere, zborul de la București până la München (2 ore) a trecut repede. Aşteptarea pe aeroport nu a fost lungă. Au urmat apoi 11:20 până la Haneda. Mai cu o masă sau un sandvici, mai cu un film sau ceva pălăvrăgeală, mai cu o încercare de somn sau o conectare pe internet (9 euro pe oră sau 15 pentru 24), timpul a trecut.

Drumul de întoarcere a început la ora 7, după micul dejun, cu un drum de 5 minute pe jos la aeroportul Hiroshima. Controlul de securitate al bagajelor a fost făcut înainte de chek-in. Am primit cărţile de îmbarcare până la Otopeni. Şi bagajele ajung direct acolo.

Zborul cu ANA (All Nippon Airways) până la Haneda a fost de o oră. Avionul mare (Airbus 321), cam o treime plin. (Şi sunt 4 curse zilnice!) Personalul amabil. Băuturile sunt gratis, iar masa, dacă doreşti, contra cost (la preţuri mici). Pe drum am avut norocul unei imagini spectaculoase a Muntelui Fuji.

Pe Haneda, transferul de la terminalul de curse interne la cel internaţional a fost rapid. Formalităţi de imigrări. Cu un sandvici şi o cafea, o plimbare (şi ceva cumpărături) prin duty free, plus internet (gratis), au făcut ca cele 3 ore dintre zboruri să treacă relativ repede. Au urmat urmat aproape 12 ore până la Frankfurt. Spre miezul nopţii eram pe Otopeni.

Excursia la Tokyo e deja poveste

Karishma

Poate datorită primei zăpezi din Bucureşti (sau poate nu), la ora 16:30 restaurantul Karishma era gol (şi tot gol a rămas când am plecat după vreo două ore). Ceaiul pe care l-am servit la început, până ne-am strâns toţi, a fost delicios (cu excepţia preţului). Servire bună, atmosferă excelentă (datorată celor ce ne-am adunat în jurul mesei). Mâncarea a avut doar aspectul celei indiene, căci nu am prea regăsit aromele cu care eram obişnuit din alte locuri. (Aşi putea spune: mâncare bună, dar nu indiană.) Preţuri cu 50% mai mari ca la Taj. N-a fost rău, dar la următoarele vizite la restaurante indiene voi încerca alte localuri.

Taxi

Taxiul în Japonia costă cam 2,5 euro pe kilometru (cu o plată minimă de 5 euro). Maşinile sunt modele (destul de) vechi. Opresc, ca să te urci şi cobori, acolo unde ai nevoie, chiar dacă blochează traficul (lucru care însă nu supără pe nimeni). Uşa din spate stânga se deschide şi închide automat. Interiorul este îngrijit, cu scaunele îmbrăcate în huse de dantelă. Nu am remarcat şoferi tineri.

Am luat taxiul în Kyoto ca să ajungem de la hotel la Rokuon-ji. La destinaţie ploua. Mai mult prin semne, şoferul ne-a arătat intrarea în templu, dar a oprit mai departe spunându-ne că de la chioşcul alăturat putem să ne luăm umbrele. Când i-am spus că avem, a ponit pentru încă 20 de metri ca să ne lase la intrare.

Golden Pavilion

Rokuon-ji (鹿苑寺, Deer Garden Temple, Templul Grădini Cerbului) este cunoscut mai puţin după numele său oficial. Atracţia pricipală este Kinkaku (金閣, Golden Pavilion, Pavilionul de Aur). Frumuseţea grădinilor japoneze te lasă fără cuvinte.

Mâncarea de plastic

În Japonia, din vitrinele restaurantelor, fie că sunt modeste taverne de cartier sau somptuoase săli de 5 stele, te îmbie platouri apetisante cu preparate. În ciuda aspectului convingător, acestea au numai rol de prezentare: sunt replici făcute din materiale plastice sau ceară, însă par atât de reale, încât îţi vine să-i spui chelnerului să te servească direct din vitrină.

Ryōan-ji

Ryōan-ji (竜安寺, The Temple of the Dragon at Peace, Templul Dragonului Meditând) este cunoscut mai ales prin Grădina Pietrelor (Rock Garden, kare-sansui zen garden). O plimbarea în jurul lacului, admirând cadrul natural aranjat meticulos,  este însă la la fel de relaxantă ca şi privitul simetriei aparte a grădinii.

Fuji & Hakone

O excursie oferită zilnic de multe agenţii din Tokyo (printre care şi Gray Line) este cea la Mt. Fuji şi Hakone: cu autocarul pe Fuji până la 5th Station (2300 m, la 1476 de metri sub vârf), masa de prânz la Hakone Lake Hotel, cu telegondola până la Owakudany Valley (pentru o scurtă plimbare învăluiţi de mirosul izvoarelor termale sulfuroase şi pentru vestitele ouă negre de Hakone), traversarea lacului Ashi cu vaporul şi, de la Odawara, întoarcere cu Shinkansenul la Tokyo. Este o excursie interesantă de o zi. (Noi am avut noroc de ceva cer senin atât la Fuji cât şi la Hakone, aşa că am putut admira silueta specifică a celui mai înalt vârf din Japonia.)

Atenţie la telefoane

Telefonul mobil a devenit un accesoriu indispensabil care ne-a schimbat (nu ştiu dacă în bine) modul de a fi, de a gândi sau acţiona. Tarifele sunt relativ mici, indiferent dacă folosești telefonul acasă sau peste hotare (în roaming). Dar, peste hotare, tarifele sunt mici doar în Uniunea Europeană. Aşa că mare atenţie la ele pentru alte destinaţii!

De obicei, operatorul mobil îţi trimite un SMS cu tarifele standard. Nu este însă obligat să facă acest lucru şi dacă SMS-ul nu ajunge, nu te poţi plânge că nu ai ştiut.

Pentru Japonia: Tarifele standard de roaming in EUR/min, fara TVA, sunt: apel local 0.76, catre RO 2.22, primit 1.18, SMS 0.38, transfer de date GPRS 11.00/MB. Aşa că atenţie la selfiurile aruncate de-a valma pe Facebook sau la traficul de date de fundal al telefoanelor de ultimă generaţie (nu le spun inteligente¸căci dacă ar fi, s-ar deconecta singure la asemenea tarife): factura poate sări cu uşurinţă peste 200 de euro! (Iar destinaţia fiind în afara Uniunii Europene, nici avertizarea de Bill Shock -avertizare când factura depăşeste 50 de euro- nu este transmisă.)

Alternativele la roaming sunt mult mai ieftine: un minut, spre România, de convorbire Skype-mobil este doar 6 cenţi! Iar reţele wifi gratuite se găsesc în multe locuri de interes (hoteluti, restaurante).

Japonia - album foto

(Clic!) 

Ouăle negre

Hakone (箱根) face parte din parcul naţional Fuji-Hakone-Izu, aflat la mai puţin de 100 km de Tokyo. Renumit prin izvoarele fierbinţi, frumuseţea peisajelor sălbatice şi priveliştea ce are ca fundal inconfundabila siluetă a muntelui Fuji (dar şi prin faimoasele ouă negre), Hakone este una din destinaţiile populare atât pentru japonezi cât şi pentru turişti.

Ouăle negre de Hakone prelungesc viaţa. Dacă mănânci unul, trăieşti cu 7 ani mai mult. Două, cu 14 ani, 3, cu 21, 4 cu 28. Iar dacă mănânci 5 ... faci indigestie. (Aşa că pachetul de 5 e musai să-l împarţi cu cineva.) Secretul ouălor negre: sunt banale ouă de găină fierte (tare) în izvoarele fierbinţi sulfuroase. Mineralele din apă înnegresc coaja oului.

Curiozitate

La Ryōan-ji  s-a apropiat de mine un grup de elevi (sunt foarte mulţi în vizită la temple) şi unul dintre ei m-a abordat, într-o engleză timidă, dacă poate să mă întrebe ceva (cred că aveau în jur de 12 ani). De unde sunt, ce sport și ce mâncare japoneză îmi plac, unde este România, ...

Kyoto

Kyoto: mult mai linişte, mai puţine indicatoare în engleză şi mai multă securitate: în gară am sesizat poliţişti ce priveau atent la ceea ce se întâmplă în jur, iar la hotel ne-au cerut paşapoartele şi au făcut copii după ele (la Tokyo m-au crezut pe cuvânt că sunt eu). Totuşi seara, la masă, nu s-a apropiat nimeni de noi să ne spună că restaurantul se închide în 15 minute.

Drumul de 513 km. (Bucureşti-Brăila şi retur, plus încă ceva, plus 4 opriri) l-am făcut în 2 ore şi 18 minute. Nu simţi nici o trepidaţie în vagon. Shinkansen-ul parcă nu ar merge pe şine ci zboară. 

Români sunt pretutindeni. La hotel, un afiş anunţa o seară live cu violonistului Florin Croitoru. (Pe 26 septembrie. Nu o să-l vedem.)

Roboțeii

Remarcă: Ai văzut că sunt şi tipe care arată bine, cu fuste mini.

Răspund: Nuuu :-) ...!

Continuare: Dar uită-te la tipi: nici unul nu furişează nici măcar o privire. Toţi sunt cu privirea fixă, înainte, şi se mişcă parcă ar fi roboţei!

Şi aşa este! (În magazinele mai mici, cum au simţit că ai intrat –spun simţit, căci de văzut nu prea au cum, căci nu de uită la tine, continuând să facă ceea ce făceau- te salută, ca roboţeii, toţi. Nu se aşteaptă la răspuns.)

Tokyo: Orientare

GPS-ul telefoanelor de ultimă generație e un ajutor important pentru orientarea în zone necunoscute. Dar, pentru Japonia, trebuie să găsești o alternativă la Nokia Maps: hărțile oferite de ei sunt ca și inexistente.

Noapte

După prima zi în Japonia, oboseala drumului a adus repede somnul, dar diferența de fus orar m-a făcut ca pe la 2 noaptea să dau ture prin cameră. (Am remarcat că Rainbow Bridge nu mai strălucea în lumini multicolore, iar iluminatul clădirilor şi cel stradal erau mult diminuate. Aveam să aflu că, după dezastrul de la Fukushima din 2011, multe centrale nucleare au fost oprite pentru verificări. Din această cauză, noapte activitățile sunt reduse la maximum pentru economie de energie. De exemplu, la Intercontinental nu se oferea room service sau serviciu de spălătorie peste noapte.)

După 20 de ani

După 20 de ani Tokyo pare neschimbat: aceleaşi cartiere cu case mici sau zgârie-nori (e clar că sunt mult mai mulţi, dar nevăzând dezvoltarea lor în timp, doar Tokyo Skytree sare în ochi), treceri de pietoni în diagonală, puhoi de lume la ore de vârf şi aglomeraţie în rest, politeţe şi gesturi de robot. (Trecerile de pietoni în diagonală sunt o adevărată provocare: odată ajuns în mijloc, te izbeşte o furnicăraie de oameni din toate direcţiile.) Betonul te înconjoară peste tot, dar nu pare sufocant. Fiecare petec liber e plin de verdeaţă şi flori. Orașul e curat (nu strălucitor de curat). Apropierea de ocean face ca atmosfera să fie, oarecum, înnăbuşitoare, dar mirosul gazelor de eşapament aproape că nu se simte.

Anatolia

Anatolia este un restaurant cu specific turcesc, liniştit, servire promptă. Ceaiul nu este însă din partea casei.

La drum prin Bulgaria

3 mai 2014 –Balchik-București: 306 km prin Silistra – Ruse. 2 euro taxa de pod. Benzina este mai ieftină. (Punctul de frontieră la Ruse e imediat la intrarea în oraș. Ultima stație de benzină, Shell, e la circa 17 km. de Ruse.)

30 apr. 2014 – Bucureşti-Balchik: 276 km pe A2 – Drajna – Călăraşi – Bac Chiciu – Silistra – Dobrich.  5 euro taxa de drum în Bulgaria (pentru 7 zile).

28 aug. 2009 –Varna-Brăila: 373 km. prin Durankulak - Constanţa - Giurgeni - Ţăndărei - Bărăganu - Brăila. Drumul prin Mihai Bravu - Viziru era închis. Pe hartă, pe ruta Varna - Dobrich - Silistra (bac) - Călăraşi, sunt 298 km!

27 aug. 2009 – Bucureşti-Giurgiu-Varna: Drumul a trecut repede. La 9:20 plecam de acasă şi pe la 14:00 eram la hotel.

25 august 2008 – Brăila-Constantin şi Elena: Am plecat la 10:30 de la Brăila. Prin Vidin-Giurgeni. Am făcut greşeala să o luăm în Constanţa pe centură (drumul foarte prost). Prin vamă am trecut repede (grănicerul nostru s-a uitat la acte şi atât; la bulgari am oprit doar ca să achităm taxa de drum). O nouă greşeală căci am luat drumul direct spre Varna, ocolind Albena şi staţiunile. A trebuit să ne întoarcem 5 km. spre Constantin şi Elena. 356 de kilometri au trecut pe nesimţite. La plata taxei m-am simţit ca la noi. Ar fi trebuit să iau una pentru o lună (8 euro), dar „N-am decât pentru 7 zile” (5 euro). Vorbea româna. Drumul prin Bulgaria nu s-a deosebit nimic cu cel din România: porţiuni de asfalt mai bune, porţiuni de asfalt mai proaste.

Călătorind altfel: Bucureşti

Călătorind altfel: Lufthansa