duminică, 28 august 2011

Catedrala

Construită între 1215-1280, cu numeroase adaptări ulterioare, și reconstruită după distrugerile suferite în cel de-al doilea război mondial, Catedrala se înalță tăcută în inima Paderbornului. Impunătoare turlă (de 93 m) este punct de reper oriunde ai fi în oraș. Catedrala te așteaptă ca un loc al liniștii, al rugăciunii și meditației. Dimensiunile ei imense (104 m lungime și 19 m înălțime în interior) te fac să te simți minuscul, fărâmă neînsemnată a nemuritorului Univers. Lumina zilei de afară, filtrată prin numeroasele vitralii, devine plină de umbre și mister și parcă sporește frica zilei de după. Luminile galbene ale lumânărilor, risipite în imensitatea catedralei, nu reușesc să facă speranța să strălucească cu putere. Bisericuțele noastre ortodoxe sunt mult mai calde și primitoare.

marți, 9 august 2011

Libori



La sfârșit de iulie în Paderborn a fost sărbătoarea de Libori, dedicată sfântului Liborius, protectorul urbei, ale cărui moaște au fost aduse aici în anul 836. Lume multă, distracţie de bâlci, bere (cam scumpă).