Iunie 2002: Audio Tooth Implant

Ce se mai inventeaza: Ingineri britanici sustin ca au inventat un implant dentar revolutionar, care functioneaza ca un telefon mobil. Telefonul dentar (Audio Tooth Implant), proiectat de James Auger si Jimmy Loizeau, consta dintr-un vibrator extrem de mic si un receptor de unde radio, implantate intr-un dinte printr-o operatie dentara de rutina. Desi implantul nu foloseste inca un microcip propriu, Auger spune ca tehnologia pe care a pus-o la punct este testata si ca un telefon dentar care sa indeplineasca toate functiile cunoscute pana acum ar putea fi "asamblat" imediat. "Avand in vedere actuala dimensiune a microcipurilor, acest lucru este perfect posibil. Microcipurile sunt suficient de mici pentru a fi implantate in dinti", a declarat inginerul britanic. Sunetul, care ajunge la dinte sub forma unui semnal radio digital, este transmis la urechea interna prin rezonanta osului, informatia fiind astfel receptionata - oricand si oriunde - fara ca cineva sa o poata asculta. Inventia ar putea schimba radical fata societatii. Agentii de bursa ar primi astfel, la cinema, ultimele informatii de pe piata bursiera, iar politicienii ar putea beneficia de sfaturile consilierilor, in momentul in care adversarii lor politici i-ar pune in incurcatura.

S-a întâmplat ieri în Bucureşti

La ora pranzului, ca de obicei, a aparut intrebarea unde mananc. Dupa gandiri si rasgandiri, m-am hotarat. Mi-am luat haina si am pornit in pas sigur spre locul ales: un restaurant pescaresc cu autoservire. Am facut comanda pentru felul ce m-a atras. Am pus totul pe tava si m-am indreptat spre casa. Acolo, stupoare: ia banii de unde nu-s. Nu, nu mi-i furase nimeni. Pur si simplu ii uitasem la birou. Nu stiam ce sa fac M-a scos din incurcatura managerul de tura: "Nu-i nimic! Acum, ca foamea e mare, nu pot sa va zic sa nu mancati. Mancati linistit si veniti apoi sa platiti." Recunosc: nu ma asteptam la o asemenea abordare.

HAPPY MOTORING!

În Cipru se circulă pe stânga. Dar aceasta nu este singura „regulă” importantă:

• Ţelul orcărui cipriot e să ajungă primul la destinaţie, indiferent de metode.
• Semnalizând îţi deconspiri următoarea mişcare. Nu face aşa ceva.
• În nici o împrejurare nu trebuie să laşi o distanţă mare (pentru siguranţă) faţă de maşina din faţă . Spaţiul lăsat va fi ocupat imediat de altineva şi te vei găsi într-o situaţie şi mai periculoasă.
• Cel mai bun loc de parcare este pe colţul străzii, la un metru de bordură. Dacă vrei să cumperi ceva, opreşte chiar în uşa magazinului. Nu contează dacă e pe contrasens sau blochezi circulaţia.
• Nu opri niciodata complet la STOP. Nimeni nu se aşteaptă la aşa ceva. Rişti să fii lovit din spate. (Doar ştii cum e cu distanţa de sigutanţă!)
• Frânarea se va face cât mai târziu şi cu forţă astfel încât ABS-ul să ofere un masaj plăcut tălpii piciorului (datorită vibraţiei pedalei de frână). Dacă nu ai ABS, este un exerciţiu bun de intărire a piciorului.
• Limita de viteză este o cifră arbitrară mai ales în orele de trafic intens.
• Este o tradiţie cipriotă să clacsonezi maşina din faţă dacă n-a plecat instantaneu la lumina galbenă a semaforului.
• Niciodată să nu te uiţi în dreapta cînd intri pe autostradă. Altfel nu vei avea şansa să-ţi foloseşti asigurarea.

HAPPY MOTORING!

Sanctuarul Pisicilor

Pe drumul spre Akrotiri, un mic indicator spre dreapta îţi indică MCPS – Cat Sanctuary. Este Malcolm Cat Protection Society (http://www.malcolmcat.org/). Aici, pisicile abandonate şi-au găsit un cămin primitor. De cum intri în incintă, eşti înconjurat imediat de mieunatul lor tors. Te alegi cu relaxare, joacă şi poate ceva zgârieturi.

Se spune că în vremuri de demult, vizitând insula, Împărăteasa Elena a fost uimită de mulţimea şerpilor veninoşi şi de câţi oameni mor muşcaţi de ei. Ştiind că pot lupta cu succes împotriva şerpilor, a trimis două corăbii cu pisici. Acestea au fost lăsate pe insulă, la, cum se numeşte acum, Capul Pisicii (Cape Gata), nu departe de Akrotiri. În apropierea capului este mănăstirea Sf. Nicolae al Pisicilor.

Există şi adăposturi de câini în Cipru, dar comunitare sunt pisicile şi nu câinii.

Petra tou Romiou

Cea mai rapidă cale dintre Limassol şi Paphos este autostrada. Dar cel mai frumos drum e cel de la malul mării. Obligatoriu trebuie să opreşti la Petra tou Romiou, stânca lângă care s-a născut Afrodita din spuma marii. La baza stâncii o mică plajă te invită la baie. Dar cea mai frumoasă privelişte este din parcarea din vârful dealului. (Nu ai cum să o ratezi căci întotdeauna acolo e oprită o maşină cu îngheţată.)

Privire de sus

Griffon Aviation (http://www.griffonaviation.com/) asigură zboruri de agrement (şi chiar cursuri de pilotaj) deasupra insulei. (Sediul lor este la aeroportul din Paphos.) Găsesc întotdeauna fascinant să priveşti pământul de sus. Îţi dai seama cât de secetos e Cipru, şi cu toate acestea, vile răsar aproape peste tot. A apărut chiar şi o fermă cu turbine eoliene. Şi cu puţin noroc, poţi vedea aterizarea unui avion comercial de la nivelul pistei, sau poţi vedea decolarea lui din aer, din apropierea aeroportului.

La masă

La Kurion, restaurantul din mijloc e Chris Blue Beach. Chelnerii amabili te recunosc imediat dacă le-ai călcat pragul de mai mult de două ori. (Şi te recunosc chiar şi după o absenţă de 3 ani!). Ca aproape peste tot, mâncarea este gustoasă şi porțiile generoase. Peştele, specialităţile de caracatiţă, octopus, sepie sau calamar, fripturile de pui, porc, vacă sau miel, musaca (chiar şi în varianta vegetariană), souvla de porc perpelită domol pe cărbuni, kleftico (coastele de miel la ceaun), stifado (tocana de vită cu ceapă, în sos de vin), salatele ţărăneşti, dulceţurile locale, fructele ţinute la rece, berea Keo şi o cafea cipriotă trebuie încercate. (Cam greu dacă sejurul este scurt.) Garnitura, salata şi pâinea sunt incluse în preţ. Şi atenţie dacă iei masa cu un cipriot: pentru el sucul unei lămâi bine stoarse este excelent pe orice fel de mâncare! (Poate cel mai bine e să începi sejurul culinar cu un mezze, ce te trece print toate deliciile bucătăriei cipriote. Cel tradiţional este de carne, iar fish mezze îţi arată preparatele mării.)

Cum îţi dai seama dacă un restaurant este considerat bun de către localnici? Simplu: îl vizitezi după 9 seara. E ora la care ciprioţii ies pentru cină. Şi dacă restaurantul e plin, trebuie neapărat să-i treci pragul.

La Lady’s Mile primul restaurant e chiar unde drumul face dreapta, paralel cu malul mării. Al patrulea este Captain’s Cabin, cu o varietate de preparate din peşte de invidiat.

În Limassol, Lefteris (la nr. 13 pe Pafou) este un restaurant în care două porții de mâncare (în jur de 11 euro fiecare) pot sătura cu siguranţă trei oameni flămânzi. (Dacă nu te descurci cu engleza, poţi cere ajutor în română şi unul din chelneri te va înțelege). Restaurantul are şi take away şi dispune de wifi gratuit.

Goody’s este restaurant tip fast food: salate, sandvișuri, burgeri, chicken nuggets, preparate pe loc. Ca să nu aştepţi prepararea lor la bar, eşti dotat cu un pagger ce începe să clipească când comanda este gata. Iar dacă eşti internet adicted, ai acces wifi gratuit.

Dacă vrei să-ţi prepari masa în casă, în reţeaua de supermatketuri găseşti ce vrei şi ce nu vrei. Prin mărime şi accesibilitate, cât am stat aici, ne-am ataşat de Orphanidis (ΟΡΦΑΝΙΔΙΣ). Sunt două în Limassol, dar cel mai mare este cel de la ultimul sens giratoriu de pe autostrada spre Paphos. În timpul zile, maşina trebuie lăsată la umbră în parcarea subterană. Supermarketurile locale sunt deschise până la 8 seara (miercuri, program scurt, până la ora 15).

Periptero (ΠΕΡΙΠΤΕΡΟ) de cartier închide şi el spre noapte (şi nici nu găseşti tot de ce ai avea nevoie pentru o masă). Totuşi sunt şi magazine deschise 24 de ore: la bază brutării (unde găseşti tot timpul pâine caldă şi produse de patiserie proaspete), dar cu un magazin alimantar bine asortat (mai puţin carne şi fructe). Zorbas (ΖΟΡΒΑΣ) este unul din lanţurile binecunoscute. Nu trebuie uitate nici magazinele cu fructe şi legume Froutaria.

Dacă nu vrei să mănânci la restaurant sau să-ţi găteşti acasă, există alternativă: oraşul e împânzit de take-away-uri (psistaria - ΨΗΣΤΑΡΙΑ) în care, începând de dimineaţă, proprietarii gătesc o sumedenie de feluri de mâncare. Cu 10 euro ai de unde alege o masă copioasă pentru trei persoane.

Pe plajă în Limassol

Pe drumul vechi de Paphos (M1), înainte de a urca spre Episkopi Garisson, se face la stânga un drum asfaltat spre plaja de la Kurion. Doi kilometri de nisip spălat aproape în permanenţă de valuri. La stângă se vede linia plată a ţărmului, iar la dreapta, dealurile ce se prăvălesc în mare. Locul radiază o energie aparte ce te îndeamnă, mai ales la apusul soarelui, către meditaţie şi visare. (În loc să stai tolănit pe plajă la umbra umbrelei, te poţi aşeza în răcoarea terasei de la Chris Blue Beach. Astfel, banii daţi pe paturile de pe nisip pot fi folosiţi mai cu folos pentru bere şi cino.)

La vest de Limassol, urmând indicatorul spre port (limani -ΛΙΜΑΝΙ- de unde probabil vine şi expresia „a ajunge la liman”), drumul (asfaltat pănă la malul mării, apoi din pământ bătătorit) te duce spre Lady’s Mile, o plajă de circa patru kilometri lungime, cu câteva restaurante (unde găseşti umbrele şi paturi de plajă), dar cu mult spaţiu liber unde poţi să-ţi întinzi cearşaful departe de lumea dezlănţuită. O apă limpede şi calmă, datorită curenţilor un pic mai rece ca în alte zone, te îmbie imediat la baie. Locurile sunt mai bune după al doilea restaurant, pe al cărui acoperiş se mai distinge scris, cu litere greceşti, GLAROS (adică ΓΛΑΡΟΣ). Cu cât mai departe, cu atât mai bine, căci pietrele de pe plajă sunt înlocuite din ce în ce mai mult de nisip (un nisip închis la culoare, ca pe aproape toate plajele de fapt, care spre miezul zilei frige).

În Limassol, de-a lungul bulevardului de la mare, este plajă aproape continuă. Traficul nu reuşeşte să scopere susurul mării, aşa că uiţi repede că eşti în mijlocul oraşului. În faţa Grădinii Municipale, nisipul te întâmpină sub Blue Flag 2010, cu salvamar la datorie de la 10 la 17. Maşina o poţi lăsa în parcarea de peste drum (2 euro; pe vremea lirei cipriote era doar 50 de cenţi). După o baie bună şi un pic de stat la soare, te poţi răcori la una din cafenelele de pe promenadă cu un cino (cafea amestecată cu gheaţă zdrobită).

Mergând pe strada de la mare, spre est (cu marea pe partea dreaptă), dacă eşti atent la indicatoare, îţi dai seama că înainte de Holiday Inn ai ieşit din Limassol (şi ai intrat in Yermasoyia, sau Germasogeia, căci transcrierea din greacă (ΥΕΡΜΑΣΟΥΙΑ) nu e niciodată bătută în cuie). Imediat după hotel e plaja de la Goody’s. Maşina o poţi lăsa în parcarea gratuită de peste drum, de la Pizza Plus.

În zona turistică o altă plajă de Blue Flag este cea de lângă hotelul Four Season. Laşi maşina în parcarea hotelului (cam goală, cum goale mi s-au părut şi plajele; oare Ciprul nu mai este o destinaţie turistică atrăgătoare?), intri în hotel, răspunzi saluturilor vesele ale personalului, cobori pe lângă recepţie, treci peste bazinul cu crapi chinezeşti şi pe lângă peluza cu paturi de plajă. Aproape de mare o iei dreapta şi ai ajuns la plaja publică. 7,50 euro te costă o umbrelă cu două paturi. (Dacă nu vrei să le foloseşti, îţi poţi aduce dotarea de acasă.) Alături de nisip, apă şi soare, aici te întâmpină şi alte atracţii: ski-jet, banană, paraşută, scuba, bărci cu motor, hidrobiciclete.

Căldură de august

Rămas cu amintirea anilor petrecuţi în Cipru, susţin că cea mai bună perioadă pentru un sejur la mare este a doua jumătate a lui septembrie, când vremea este plăcută şi apa mării caldă. (O altă perioadă frumoasă e martie, când totul este verde; apoi dogoarea soarelui pârjoleşte întreaga natură. În martie însă apa mării este cam rece.)

Limitaţi de perioada concediului, ne-am hotărât pentru sfârşitul lui august, când ne aşteptam la o temperatură respirabilă. (Problema, de multe ori, nu este temperatura ridicată ci umiditatea de saună din aer: un drum de noapte pe malul mării îl faci sub cerul spuzit de stele cu ştergătoarele de la maşină în funcţiune căci umiditatea de afară se condensează puternic pe parbrizul răcit de aerul condiţionat.)

Dar 2010 nu a fost un an normal. A plouat extrem de mult iarna (lucru bun, căci s-au umplut rezervoarele de apă din munte şi nu mai sunt restricţii la consum). Până la mijlocul lui iulie temperaturile au fost mai mici ca de obicei (o primăvară cipriotă continuă). Apoi a veni brusc vara, cu depăşiri de maxime istorice la Limassol: zile cu peste 40 de grade. (Maxima pe care am prins-o în şapte ani de Cipru a fost de 37.) Iar acum am avut parte de 34-36 ziua şi 23-27 noaptea. Noroc cu băile de dimineaţă şi seară şi cu briza ce mai adia din când în când la mal de mare. Aerul condiţionat din casă a funcţionat aproape tot timpul.

Cu toată temperatura ridicată, pe 1 septembrie, în câteva locuri de pe insulă a plouat, lucru cu totul neobişnuit pentru această perioadă a anului.

Pregătiri de Cipru: maşina

Pentru o mobilitate cât mai mare, închirieire unei maşini este de bază. Oricum, pentru excursii ocazionale găseşti o ofertă foarte mare la recepţia hotelului.

După o căutare pe Google şi comparări de preţuri, maşina am închiriat-o prin Pan Gosmio (www.pangosmio.gr/car-hire-car-rental/cyprus.asp), membru Economy Car Rentals (http://www.economycarrentals.com/). Am ales o maşină automată (fiind obişnuit cu aşa ceva şi ţinând cont că în Cipru circulaţia este pe partea stângă; nu mai trebuie să fiu concentrat şi pe schimbarea vitezelor, căci oricum semnalizarea dă ceva de furcă, maneta fiind opus faţă de cea cu care sunt obişnuit). Am optat pentru un Mistsubishi Colt, cu portbagaj mic, dar în care intră două valize. Preţul (341 de euro pentru 12 zile, din care numai 54 plătiţi la rezeravre) include un al doilea şofer şi asigurare full. Firma locală ce a livrat maşina este Autodirect (http://www.autodirect.com.cy/), neagreată pe aeroport, aşa că un shuttle bus ne-a dus din parcare la sediu, undeva la 10 minute depărtare. Harta de pe spatele contractului de închiriere e destul de detaliată pentru a găsi drumul de întoarcere spre garajul firmei. Preţul benzinei: 1.06 euro pe litru.

Pregătiri de Cipru: zborul

Încă din iarnă ne-am hotărât pentru o vacanţă de două săptămâni în Cipru, să revedem locurile în care am stat mai bine de şapte ani. Am ales sfârşitul lui august, fiind limitaţi, pe de o parte, de vacanţa şcolară, iar de pe alta, de temperaturile ce le ştiam insuportabile pentru mijlocul verii.

Oferta de zboruri directe este limitată: TAROM şi BlueAir. Câţiva ani a avut curse, cu avioanele proprii, şi CyprusAirways (cu un zbor de durată mai lungă căci, datorită situaţiei politice legate de Ciprul de Nord, aeronavele lor nu au permisiunea de a survola spaţiul aerian turcesc). Chiar şi acum am luat biletele prin Cyprus Airways căci, deşi zborul e operat de TAROM, au fost mai ieftine cu aproape 10%. (Nimic ciudat: cum biletele le-am luat pe net, cei aproape 10% reprezintă diferenţa de TVA dintre Cipru -15% în general, 5% pentru produsele alimentare şi 8% pentru activităţile turistice- şi România.)

N-am fost ferm convinşi din primăvară să facem rezervările. Cu riscurile de rigoare (date fixe), un bilet TAROM ne-ar fi costat circa 170 de euro. Şi nici pentru low cost-ul de la BlueAir nu am optat (260 de euro în iulie). Aşa că am dat 308.
După două ore de la decolarea de pe Henri Coandă (unde duty free-ul e în euro -numai aeroportul Ben Gurion din Israel îl mai ştiu cu cumpărături ce nu se fac în moneda locală- iar o apă minerală la jumătate de litru costă 9 lei) ne-a întâmpinat noul aeroport din Larnaca. O monedă de 2 euro e necesară pentru a face rost de un cărucior de bagaje (o recuperezi când laşi căruciorul în locurile special amenajate).

Limassol

ΥΑΣΑΣ ΛΕΜΕΣΟΣ!

După trei ani locul e aproape neschimbat. Aceleaşi autobuze vechi se opresc în staţiile cu câţiva călători. Un bloc de la malul mării a primit zugrăveală nouă, un altul (vechi, nu nou construit) aşteaptă cumpărători, iar unul plin de birouri pare părăsit de mult timp. Sub soarele arzător oraşul îşi trăieşte liniştea proverbială. Un colţ de lume încremenit în timp.

Cipru nu este o destinaţie ieftină. „E uimitor cât de iefnine ne par toate când mergem în vacanţă în străinătate”, spune un localnic. Şi continuă: „În centrul Berlinului berea e mai ieftină decât la crâşma de la mine din sat.” (Când spui sat trebuie să te gândeşti la o zonă rezidenţială liniştită, de vile, cu străzi asfaltate şi apă curentă. Un mini-oraş.) La adoptarea euro la 1 ianuarie 2008, rata de schimb a fost fixată la 1 CYP = 1.7086 euro. Mie mi s-a părut că preţurile noi au fost obţinute prin înmulţirea cu 2 a celor vechi.

Ceea ce încă uimeşte aici este încrederea în cel de lângă tine: la micile restaurante de pe malul mării, de exemplu, vei vedea lucruri de valoare lăsate pe mese de cei care se bălăcesc fără nici o grijă.

Deşi ora este aceeaşi ca în România, fiind mai la est, spre sfârşit de august soarele apune cu circa 40 de minute mai devreme.

În afară de circulaţia pe partea stângă, trebuie considerat că în Cipru prizele de alimentare sunt pe model UK (cu întrerupător la fiecare în parte şi protecţie pentru bornele active). Un adaptor este binevenit. (La ştecherul local borna de masă e mai lungă, deschizând, mecanic, locaşul celorlalte două. Deci cel mai simplu adaptor e o şurubelniţă subţire sau vârful ascuţit al unui cuţit.)

Cât despre cazarea la Limassol, noi am rezolvat-o simplu: vechiul landlord ne-a aşteptat cu braţele deschise în apartamentul ce ne-a fost casă in ultimii ani pe insulă. Dacă nu stăteam acolo, am fi ales hotelul Ajax (http://www.ajaxhotel.com/). La 10 minute de mers de una din plajele din oraş, cu piscină, şi un preţ oferit de 70 de euro (toţi trei, cu mic dejun inclus) părea o alternativă rezonabilă.

Kalimera! Kopiaste!

ΚΑΛΙΜΕΡΑ! Bună ziua!

Estul Mării Mediterane, insula Afroditei (a treia ca mărime după Sicilia şi Sardinia). Istorie şi tradiţie. Greci, fenicieni, asirieni, egipteni, persani, greci, romani, turci, englezi, 9000 de ani de invazii. Livezi de portocali şi bananieri. Plaje însorite, mare, pietre. 800.000 de locuitori şi mult mai mulţi turişti în fiecare an. Nicosia, capitala divizată, linia verde, garzi ONU. Greci şi turci. La poarta Asiei, membră a Uniunii Europene. CIPRU.

KΟΠΙΑΣΤΕ! Bine aţi venit!

Naveta spatiala si carele romane

Ecartamentul standard al cailor ferate din Statele Unite este de 143.5 cm. Pare un numar ciudat. De ce se foloseste acest ecartament?

Pentru ca asa se construiau in Anglia, si primele cai ferate din SUA au fost facute de englezi expatriati. De ce construiau englezii asa?

Pentru ca primele cai ferate au fost facute de oamenii care construisera tramvaiele premergatoare trenului si acesta era ecartamenul folosit de ei. De ce il foloseau?

Atunci cind au inceput sa faca tramvaiele au folosit aceleasi scule si sabloane pe care le foloseau pentru a construi trasuri, iar acestea aveau aceasta spatiere a rotilor. De ce trasurile aveau nevoie de aceasta distanta intre roti?

Ei bine, daca ar fi incercat sa foloseasca orice alta spatiere, rotile s-ar fi rupt in cele din urma pe vreunul din vechile drumuri din Anglia, pentru ca aceasta era departarea dintre santurile săpate de alte roti de-a lungul timpului. Cine construise aceste drumuri?

Primele drumuri ce acopereau mari distante in Europa (si in Anglia) au fost construite de Roma Imperiala, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci pina in ziua de azi. Iar carele de lupta romane au sapat primele santuri in ele, iar dupa aceea toata lumea si-a potrivit rotile dupa ele, ca sa nu riste sa si le strice. De vreme ce carele de lupta erau facute de romani (sau la comanda lor) erau toate la fel in privinta standardelor. Deci ecartamentul cailor ferate din Statele Unite (şi aproape peste tot în lume) de 143.5 cm deriva din specificatiile originale pentru carele de lupta romane.

Astfel ca, daca vreodata va intilniti cu cine stie ce specificatii stranii si va intrebati "de unde curu' calului le-au scos astia?" este perfect posibil sa fie o intrebare corecta, pentru ca, de exemplu, carele de lupta romane erau facute astfel incit latimea lor sa fie cit fundurile celor doi cai. Astfel am gasit raspunsul la intrebarea de la care am pornit initial.

Si acum partea interesanta. Cind privim naveta spatiala pe platforma ei de lansare, vedem doua rachete auxiliare atasate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt "Solid Rocket Boosters" -- SRB. SRB-urile sunt facute de Thiokol la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut sa le faca mai mari in diametru, dar ele trebuiau transportate cu trenul de la fabrica pina la locul de lansare. Calea ferata trece printr-un tunel in munti. SRB-urile trebuiau sa incapa in tunel. Tunelul este facut pe masura caii ferate, care este la rindul ei cam cit dosurile a doi cai.

Astfel ca, una din trasaturile esentiale a propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinata acum mai mult de doua mii de ani, de latimea unui dos de cal.

Ziua mâncătorilor de carne

De 1 Mai, fumul grătarelor s-a întins deasupra României mai ceva ca norul de cenuşă vulcanică. Mii de kilograme de carne, rumenite sau arse după priceperea fiecăruia, au constitut o masă de festin întinsă parcă în toate colţurile ţării. Iar în urmă au rămas tone de gunoaie.

Nu suntem singurii, cel puţin în acest colţ de lume, care să considerăm grătarul drept sport naţional.

Nu eşti cipriot adevarat dacă nu te duci la picnic la munte, la o souvla. Pentru asta îţi trebuie o camionetă, scaune de plastic, tacâmuri de porţelan, faţă de masă, motor electric pentru grătar, ţepuşe de 2 metri, cateva kilograme bune de carne. Daca reusesti sa te scoli de pe scaun dupa ce ai mancat, inseamna ca nu ai mancat destul.

În calendarul cipriot există chiar şi Ziua Suvlei (Tsiknopempti), zi în care insula e învăluită în vălătuci de fum şi miros de carne la cărbuni. Găseşti grătarele oriunde (în faţa casei, în faţa biroului, în faţa magazinelor). Ciprul se pregăteşte de Postul Paştelui.

Tsiknopempti (tsikna - mirosul cărnii la grătar; Pempti - joi, în greacă) este ziua când se mănâncă numai carne. Originea ei s-a pierdut în negura vremurilor. Este celebrată joi, cu 11 zile înainte de Lunea Curată (Clean Monday - prima zi de luni din Postul Paştelui). Toate zonele de picnic sunt supraaglomerate. Dar în urmă nu rămân tone de gunoaie.

La mal de mare

În Cipru, hotelurile la mal de mare la care mi-ar plăcea să stau într-o vacanţă de odihnă sunt (le dau în ordinea preferinţelor mele):

• Aldiana (http://www.zypern.aldiana.com/) Hotelul este lângă Larnaca (pe vechiul drum Larnaca - Limassol), destul de izolat. Management german. Preferat de turiştii nemţi.
• Le Méridien Limassol Spa & Resort (http://www.lemeridienlimassol.com/). Hotelul este lângă Limassol, oarecum izolat de alte hoteluri.
• St. Raphael Resort Limassol (http://www.raphael.com.cy/). Hotelul este lângă Limassol, în Amathus Area, una din zonele turistice noi.
• Coral Beach Hotel & Resort, în Paphos - http://www.coral.com.cy/

Dacă te saturi de lene pe plajă şi vrei să vizitezi insula, vei găsi o multitudine de oferte la recepţia hotelului. (Închirierea unei maşini este o altă soluţie, dar trebuie să ţii seama că circulaţia este pe partea stângă.)

Amintiri de Cipru

La câte un pahar de vorbă, amicii mă întreabă cum a fost în Cipru. Primul lucru care îmi vine în minte, alături de liniştea vieţii de zi cu zi, este marea încredere dintre oameni necunoscuţi.

Cu o gaură în cauciuc, am ajuns în service, un service unde nu mai fusesem niciodată. L-am schimbat şi, după aceea, cu maşina pe cric, mi-am dat seama că trebuie schimbat şi cel de pe partea cealaltă. Meşterul, după ce a căutat ceva prin magazie, l-a schimbat şi pe al doilea. Apoi, a început să desfacă prima roată. "Ce faci?" "Păi n-am mai găsit un cauciuc ca primul, şi nu e bine să mergi cu ele noi, diferite, pe roţile din faţă." "OK! Sper că-ţi merge cititorul de card bancar, căci n-am venit pregătit decât să plătesc unul." "E defect, dat treci mâine sau poimâine cu banii să plăteşti." "Să plătesc măcar unul." "Ce să ne mai încurcăm. Le plăteşti pe amîndouă când vii." Şi aşa a fost.

Mănăstirea Vladimireşti

Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de linişte pentru cei ce o vizitează. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în ţară ca număr de personal după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte.

Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţia şi căminul preoţesc. În mijlocul incintei este Biserica mare, construită pe locul primei apariţii Dumnezeieşti în formă de cruce, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de Biserica mare este situat Paraclisul (Biserica mică), iar la sud Micul Altar de vară.

Construcţia bisericii mari începe în 1941 şi este finalizată în 1943. În 1956 biserica a fost închisă de puterea muncitorescă, iar în 1990, a fost redeschisă şi redată cultului, după care a urmat repararea şi împodobirea ei, prin râvna călugăriţelor mănăstirii şi a credincioşilor.

Muzeul mănăstirii deţine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se păstrează crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a însemnat locul Sfântului Altar la arătarea semnului dumnezeiesc.

Mănăstirea Vladimireşti deţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare. Gospodăria are 80 de hectare de pământ arabil, zestrea maicilor, vie, livadă, păsări, animale, o brutărie proprie, o bolniţă şi o mică pădure de salcâmi.

Dacă edificiul mănăstirii apare ca o oază de reliefuri într-o regiune oarecum monotonă, dominată de terenuri agricole, cei ce ajung aici descoperă o oază de viaţă, o “mănăstire vie” – aşa cum o caracteriza patriarhul Iustinian în 1949 – care trăieşte prin unitatea şi dragostea vieţuitoarelor sale un imn neîncetat de laudă închinat lui Dumnezeu.

Acces: DN 25 Galaţi - Tecuci. Indicator din comuna Tudor Vladimirescu, spre dreapta dacă se vine dinspre Galaţi. 4 km pe drum asfaltat.

(Ref. : http://www.manastirea-vladimiresti.go.ro/)