Un nou zbor

Orice călătorie începe cu mult înainte de ora de decolare a avionului. Cu internetul la îndemână, cauți tot felul de informații, compari hoteluri din zonă, te uiți după locuri de vizitat și găsești trasee optime de la aeroport la hotel și pentru plimbările la destinație. Da astă dată m-am uitat însă mai mult pe siturile oficiale decât pe cele turistice. În plus, mi-am instalat pe telefon aplicația Ministerului de Externe "Călătorește în siguranță".

Cum zborul e după-amiază, am lăsat făcutul bagajele pentru dimineață. Și timpul a trecut repede, chiar mai repede decât aș fi vrut. Aplicația de pe telefonul mobil (alta, nu cea de la Ministerul de Externe) mi-a găsit ușor un taxi și drumul până la aeroport a fost fără peripeții.

Aeroportul e plin de vânzoleală și nu dă senzația de pustiu. Cursele spre Italia, chiar și cele de Milano, nu duc lipsă de pasageri. Înregistrarea pentru zbor, controlul de securitate și cel de identitate merg rapid.

Măști nu se văd mai deloc (nici la pasageri, nici la personal), iar foarte rarele excepții sunt, câteodată, ciudate: doi părinți le poartă, în timp ce zgâtia de față, de doi ani, aleargă, râde și se joacă nestingherită de nicio mască. În rest, aeroportul are ritmul lui, praful și uzura adunându-se pe la colțuri.

Zborul decolează la timp. Avionul este aproape plin. Mi-am ales un loc la geam, mai în spate, și am noroc că la mijloc nu stă nimeni. La margine, un bunicuț cu șapcă. Moțăie așteptând să treacă cele 3 ore de zbor.

Mâncarea vine la mini-sacoșe (că de, ne îndreptăm spre Capitala Modei!).  Prânzul este de siluetă (cu o supă de roșii la sticlă, chiflă, 3 felii de mere și o prăjiturică; completat cu un suc de roșii și o cafea). Din dotare lipsesc cu desăvârșire niște șervețele umede.

GPS-ul de pe telefon refuză să-mi găsească locația. Avionul nu are sistem video, iar căpitanul nu a mai scos o vorbă de la decolare. Nu  știu pe unde sunt. Mai este o oră și trei sferturi până la destinație. Soarele bate cu putere în hublou și se reflectă pe pătura de nori de dedesubt. Nu se vede nimic la sol.

Am ațipit, am visat nu mai știu ce. În jur totul e alb: o pătură de nori compactă. A început coborârea (și zgâlțâielile; zborul a fost lin până acum). Căpitanul ne anunță că pe aeroport plouă.

La sosiri aeroportul pare pustiu. Mergem mult, luăm trenul fără conductor și ajungem la control pașapoartelor. Văzând cartea de identitate românească, ofițerul de la Imigrări mă salută cu ”Bună ziua! Bine ai venit!” Îi răspund cu ”Bonjour, comment ça va?” Râde amuzat. Recuperăm bagajele. Și aici măștile de protecție sunt ca și inexistente și nu sesizez măsuri speciale de securitate medicală.

Taxiul ne duce la hotel (avem noroc de un trafic cât de cât lejer; în sens opus pare în ritm de melc). După cazare, o scurtă plimbare prin zonă, după ceva de mâncare. Aleg, de la Prêt à manger, o supă de legume cu ghimbir și un sandviș cu somon. Remarc că pietonii traversează pe roșu.