Pornit la drum datorită curiozităţii stârnite de afişele cu www.buga2011.de, am ajuns la Koblenz. Aflat la confluenţa Rinului cu Mosel (confluenţă vegheată de statuia impunătoare ecvestră a împăratului Wilhem I), oraşul îşi trăiește din plin cei peste 2000 de ani de istorie.
După o trecere pe la biroul de informaţii turistice, de unde m-am dotat cu harta obiectivelor principale şi cu un bilet de o zi, de 20 de euro, pentru BUGA (BUndesGArtenschau, adică Expoziţia Horticolă Federală), am pornit spre faleza Rinului. Inițial am crezut că am dat iar de un oraş prea liniştit, fantomă, căci în cartierele prin care am trecut repede, am întâlnit puţini trecători şi puține maşini. Părea mult mai pustiu ca în Paderborn. Dar pe faleza Rinului, şi în cele trei locuri ale expoziţiei (de fapt ale evenimentului, căci petrecerea se întinde din aprilie până în octombrie), situaţie era cu totul alta: multitudine de turişti, atmosferă de vacanţă, oameni veseli. Pe de altă parte, expunerea de flori nu m-a impresionat ca atare. ExpoFlora din Herăstrău e mult mai bine aranjată. (Aici, în unele locuri, florile erau crescute haotic. Dar asta nu împiedecau sute de admiratori să se plimbe printre ele extaziaţi şi să facă mii de fotografii.) Şi da, expoziţia nu prezenta nimic deosebit (chiar pot spune că cei 20 de euro nu s-au justificat), dar reclama din jurul ei, pregătirea oraşului (plin de semne ca să nu te rătăceşti) şi spectacolele susţinute fac ca evenimentul să adune peste 2 milioane de vizitatori.
Rinul este impresionant prin traficul de agrement şi de mărfuri. Şi cu toată această nebunie, apa este curată. Nu gunoi purtat de curenţi, nu pete de ulei de la motoarele şlepurilor (ce, de obicei, lângă cabina de comandă, au parcată maşina căpitanului ca să o folosescă prin porturile în care stă mai mult).
A fost o zi extrem de caldă. Aşa că una din atracţiile din parcul de lângă Colțul German (Deutsches Eck) era o zonă amenajată gen WaterPark în care copii se bălăceau gălăgios sub privirea părinţilor de multe ori uzi şi ei fără să vrea.
La intrarea în prima incintă a expoziţiei am primit o ştampilă pe mână ca să nu mai prezint biletul de fiecare dată. Coada de la telecabina ce duce la Festung Ehrenbreitstein, cetatea de pe celălat mal a Rinului (costul înclus în cel pentru BUGA), la orele prânzului, pe puţin jumătate de kilometru. Am renunţat şi am pornit la plimbare prin centrul oraşului, cu arhitectură tipică, cu o mulţime pestriţă alergând prin magazine (n-am intrat în niciunul) şi terase cu mesele doldora de halbe de bere.
Şi după masă am avut noroc şi de o plimbare cu telecabina căci nu mai era nimeni la coadă. (Construcţia e impresionantă, cu cablurile ce se întind fără piloni peste Rin, cu multitdinea de cabine ce-l traversează.) Şi, ajuns sus, am înţeles de ce era coada aşa imensă de dimineaţă: aici era tot spectacolul. Oameni puzderie, stând la mese sau tolăniţi pe iarbă, inclusiv dotaţi cu saltele gonflabile, ascultau spectacolul de pe scenă. O atmosferă de picnic imens (dar la care lipsea aroma grătarului pe cărbuni).
Tot aici erau şi pavilioane expoziţionale (nu imense) frumos aranjate, inclusiv cu legume şi fructe (standul cu salate părea un covor pufos în nuanţe de verde). Într-unul din pavilioane, într-un bazin cu apă, pluteau mulţi dovleci. Copii, mai ales, se întindeau să ajungă la câte unul ce era era aproape de margine. Şi cum cineva punea mâna pe unul, se uita rapid unde este cea mai multă lume adunată şi arunca dovleacul în bazin lângă ei. Oameni stropiţi, unii din ei miraţi. Râsete multe.
Timpul s-a scurs pe nesimțite și a venit ora reîntoarcerii în Paderborn. A fost o zi plăcută.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu