Fum

În Japonia fumatul pe stradă este interzis. Din loc în loc, dar nu foarte dese, sunt ţarcuri în care se îngrămădesc fumătorii. (Totuşi, dacă priveşti cu atenţie, vezi mucuri de ţigară aruncate pe trotuare.)

Oraşele japoneze sunt curate (dar nu o curăţenie dusă la extrem: mai vezi pe ici şi colo ceva gunoaie şi hârtii aruncate). În Kyoto, pe lângă Platul Imperial, am văzut un panou pe care scria că aruncarea de gunoi pe stradă se pedepseşte cu amendă de până la 500.000 de yeni (aproape 4.000 de euro), indiferent de naţionalitate sau stare socială!

Tokyo Skytree

Cu cei 634 de metri ai săi, Tokyo Skytree este a doua structură ca înălţime din lume (după Burj Khalifa, 829,8 m). Coada vizitatorilor (mulţi japonezi şi puţini străini) era impresionantă, dar aşteptarea nu a fost lungă (vreo 20 de minute). Primul lift te duce, în 50 de secunde (viteza maximă: 600 m/min.),  la Tembo Deck, la 350 m (preţul biletului: 2060 JPY). Cu încă 1030 JPY poţi urca la Tembo Galeria, galerie în spirală. De la 450 de metri, cât vezi cu ochii, se întind clădiri lângă clădiri, de toate formele şi mărimile. Aglomeraţie mare! Noaptea probabil priveliştea este impresionantă.

Hârtia

Cu toată dezvoltarea tehnologică, și dragostea pentru tehnica de ultimă oră, Japonia se bazează totuși pe hârtie: este foarte greu să plătești cu cardul și aproape imposibil dacă acesta nu este japonez. (La hoteluri nu sunt probleme, dar, câteodată, poți avea surprize.) ATM-uri, care să-ți dea yeni pe un card internațional , sunt, de asemenea, puține. Deci trebuie să ai bani lichizi pentru schimb. E mai convenabil să schimbi în Japonia. Cursul e același, indiferent dacă schimbul îl faci la bancă (unde formalitățile sunt mai lungi) sau la hotel. O rată mai bună se poate obține la casele de schimb (nu multe la număr, deci greu de găsit) din zonele turistice. (De fiecare dată când am schimbat banii, am primit bancnote noi. Îmi spuneam, în glumă, că probabil cei de la hotel au imprimanta sub tejghea!) Trebuie remarcat că în unele magazine, Pentru cumpărături mai mari de 10000 yeni (aproximativ 77 de euro) se poate obține, pe loc, ca turist, returnarea taxelor (TVA-ului).

Convenabil

O reţea de mini-market-uri face ca să te descurci uşor ca turist. Bellmart, 7-eleven, Dawston Station sau FamilyMart sunt magazine cu autoservire în care găseşti de la lucruri utile (baterii, ciorapi, ...) la sandvișuri şi produse alimentare preparate sau semipreparate (inclusiv apă fierbinte ca să-ţi poţi face, pe loc, o porţie de noodles). Vânzătorii sunt atenţi la detalii. De exemplu, ne-au oferit ketckup şi muştar când am luat hotdogs, sau m-au întrebat dacă pentru noodles prefer o furculiţă sau beţele tradiţionale.

Nijō-ji

Hiroshima

Un oraş renăscut din propria cenuşă, care a iertat trecutul dar n-a uitat lecţiile istoriei. Noi le mai ţinem minte?

Pregătiri pentru Japonia: Zborul

Din România nu există zboruri directe spre Japonia. Cu escală, opţiunile sunt multiple: Qatar Airways, Austrian Airlines, Turkish Airline, Lufthansa, Swiss Airline, Alitalia sau Air France, ca să menţionez câteva dintre alternative. Preţul biletelor nu diferă prea mult (cu o singură excepţie: Aeroflot, unde costurile pot fi cu aproximativ 30% mai mici). De asemenea, diferenţele sunt mici dacă iei bilet cu 6 luni sau o lună înainte. (Cresc semnificativ dacă vrei să le iei cu două săptămâni înainte de plecare.)

Două aeroporturi internaţionale sunt în apropiere de Tokyo: Narita (la 57 km. de centru) şi Haneda (la 14 km.) Costurile de transfer de la Haneda sunt mult mai mici. În plus, acesta oferă legături foarte bune în interiorul ţării, fiind baza celei mai mari linii aeriene japoneze: ANA (All Nippon Airways).

Pentru această excursie am optat pentru Lufthansa. La ducere:  Bucureşti – München – Haneda. La întoarcere: Hiroshima (cu ANA) – Haneda – Frankfurt – Bucureşti. (ANA este partener Lufthansa. Dacă ne întorceam de la Haneda preţul biletelor ar fi fost acelaşi.)

La ducere, zborul de la București până la München (2 ore) a trecut repede. Aşteptarea pe aeroport nu a fost lungă. Au urmat apoi 11:20 până la Haneda. Mai cu o masă sau un sandvici, mai cu un film sau ceva pălăvrăgeală, mai cu o încercare de somn sau o conectare pe internet (9 euro pe oră sau 15 pentru 24), timpul a trecut.

Drumul de întoarcere a început la ora 7, după micul dejun, cu un drum de 5 minute pe jos la aeroportul Hiroshima. Controlul de securitate al bagajelor a fost făcut înainte de chek-in. Am primit cărţile de îmbarcare până la Otopeni. Şi bagajele ajung direct acolo.

Zborul cu ANA (All Nippon Airways) până la Haneda a fost de o oră. Avionul mare (Airbus 321), cam o treime plin. (Şi sunt 4 curse zilnice!) Personalul amabil. Băuturile sunt gratis, iar masa, dacă doreşti, contra cost (la preţuri mici). Pe drum am avut norocul unei imagini spectaculoase a Muntelui Fuji.

Pe Haneda, transferul de la terminalul de curse interne la cel internaţional a fost rapid. Formalităţi de imigrări. Cu un sandvici şi o cafea, o plimbare (şi ceva cumpărături) prin duty free, plus internet (gratis), au făcut ca cele 3 ore dintre zboruri să treacă relativ repede. Au urmat urmat aproape 12 ore până la Frankfurt. Spre miezul nopţii eram pe Otopeni.

Excursia la Tokyo e deja poveste

Karishma

Poate datorită primei zăpezi din Bucureşti (sau poate nu), la ora 16:30 restaurantul Karishma era gol (şi tot gol a rămas când am plecat după vreo două ore). Ceaiul pe care l-am servit la început, până ne-am strâns toţi, a fost delicios (cu excepţia preţului). Servire bună, atmosferă excelentă (datorată celor ce ne-am adunat în jurul mesei). Mâncarea a avut doar aspectul celei indiene, căci nu am prea regăsit aromele cu care eram obişnuit din alte locuri. (Aşi putea spune: mâncare bună, dar nu indiană.) Preţuri cu 50% mai mari ca la Taj. N-a fost rău, dar la următoarele vizite la restaurante indiene voi încerca alte localuri.

Taxi

Taxiul în Japonia costă cam 2,5 euro pe kilometru (cu o plată minimă de 5 euro). Maşinile sunt modele (destul de) vechi. Opresc, ca să te urci şi cobori, acolo unde ai nevoie, chiar dacă blochează traficul (lucru care însă nu supără pe nimeni). Uşa din spate stânga se deschide şi închide automat. Interiorul este îngrijit, cu scaunele îmbrăcate în huse de dantelă. Nu am remarcat şoferi tineri.

Am luat taxiul în Kyoto ca să ajungem de la hotel la Rokuon-ji. La destinaţie ploua. Mai mult prin semne, şoferul ne-a arătat intrarea în templu, dar a oprit mai departe spunându-ne că de la chioşcul alăturat putem să ne luăm umbrele. Când i-am spus că avem, a ponit pentru încă 20 de metri ca să ne lase la intrare.

Golden Pavilion

Rokuon-ji (鹿苑寺, Deer Garden Temple, Templul Grădini Cerbului) este cunoscut mai puţin după numele său oficial. Atracţia pricipală este Kinkaku (金閣, Golden Pavilion, Pavilionul de Aur). Frumuseţea grădinilor japoneze te lasă fără cuvinte.