Izvoarele Dunării

Dunărea nu izvoreşte ci se formează prin confluenţa Breg cu Brigach (în Donaueschingen, la circa 40 de km. de izvoarele fiecăruia). Totuşi, cum Breg e mai mare, izvorul lui este recunoscut ca izvor al Dunării.

Costuri pentru o excursie din Paderborn:

Până la Donaueschingen, din Paderborn, bilet de tren dus/intors: 145 euro

Închirierea unei maşini în weekend:  66 de euro, cu 900 km incluşi şi 0,19 euro/km în plus. Ar fi cam 500 de km extra, deci, 95 de euro plus alţi 160 pentru benzină (un total de aproximativ 321 de euro). Evident, mobilitate mai mare.

Cazare în Donaueschingen: 53 de euro

Köln

Sâmbătă, încurajat de soarele ce strălucea vesel de dimineaţă pe cerul senin (după mai bine de două săptămâni de nori gri şi multă ploaie măruntă de sfârşit de toamnă românească), m-am hotărât la o excursie la Köln. Zis şi făcut: m-am conectat la internet, am făcut rezervarea de bilet dus-întors, l-am tipărit şi la 9:15 eram în drum spre gară.

(O paranteză despre transporturile pe calea ferată în Germania, unde Deutsche Bahn încurajează excursiile cu trenul. De obicei, cel puţin o dată pe oră găseşti un tren care te duce, dacă nu direct la destinaţie, spre o legătură către destinaţie. În mod normal, un bilet dus-întors, fără restricţii, la Köln e în jur de 90 de euro. Dar unul valid o zi, pe trenurile regionale e doar 27. Iar pentru un grup de până la 5 persoane este 40!)

Gara Centrală din Köln te întâmpină cu o vânzoleală de nedescris (mai ceva ca staţia de metrou de la Piaţa Victriei în oră de vârf). Scăpat cu bine din buluceala sutelor de turişti, atenţia îţi este atrasă de impunătoarele turnuri ale catedralei (Kölner Dom). Cele 532 de trapte (marea majoritate a lor pe spirala ce se strecoară prin turnul de sud) te duc, cu ceva efort, până la cota 97 (de metri). E cel mai înalt punct la care poţi ajunge (cu o privire pe măsură a oraşului şi împrejurimii). Mai sus se întinde doar dantelăria de piatră, terminată cu o imensă floare (nu cruce), ce, de la 157 de metri, vegează oraşul de mai bine de un secol. Pe la mijlocul drumului (cota 53) poţi să faci popas în camera clopotelor (unde bătaia de ciocan ce marca sfertul de oră în unul din clopotele mici, mic în comparaţie cu celelalte, nu cu propria-mi statură, m-a convins să nu aştept încă un sfert de oră ca să pornesc mai departe.)

După o privire din turn (coborârea e mult mai uşoară) şi o lumânare aprinsă lângă unul din multele altare, catedrala merită cercetată şi pe din-afară. Streşinile acoperişului sunt ornate cu a multitudine de statui de piatră, printre figurile fantastice amestecându-se animale domestice: un porc, un câine. Terminând cu admirarea catedralei, dacă deja te dor picioarele, te poţi odihni pe scările ce dau spre piaţa gării; nu faci notă discordantă.

Paşii îţi sunt atraşi apoi de o altă dantelărie, de astă dată de metal: Podul Hohenzollern, cu ale lui mii de lacăte ale îndrăgostiţilor prinse de grilaje. O plimbare pe malul Rinului şi apoi prin centru reconstruit după bombardamentele din 1945 (căscând gura la artiştii ambulanţi şi păzit vigilent de echipajele de poliţie şi având grijă să nu treci prin piaţeta Filarmonicii -a cărei arhirectură arată interesant din înălţimea turnului catedralei, dar care de la sol pare o îngrămădire de obiecte fără rost- căci zgomotul paşilor s-ar putea auzi înăuntru şi ai putea perturba repetişiile sau chiar concertul în desfăşurare !?!), plus o bere (şi nu numai) la una din terasele din zonă, fac ca timpul până la trenul de seară să treacă pe nesimţite. Iei încă o dată în piept vânzoleala din gară, priveşti mirat perechile îmbrăcate în piele neagră şi zornăind de lanţuuri (ce s-or fi adunat, de la bunici la nepoţi, la cine ştie ce fetival), nu dai atenţie celor doi care se sărută de rămas bun (se spune că în Köln 10% din populaţie este atrasă de acelaşi sex) şi ajungi la peronul dorit. Urmează un drum cu trenul în care ai timp să rememorezi întreaga zi (având însă grijă să nu ratezi staţia de tranzit).

[Mai multe poze în albumul De prin Germania.]

Berlin - repere

Memorialul Zidului Berlinului, Poarta Branderburg, Check Point Charlie, Dom(urile), Alexanderplatz cu turnul de televiziune şi ceasul cu ora pe glob, Grădina Zoologică, insula muzeelor, o plimbare cu vaporul pe Spree, Muzeul RDG şi palatul Sanssoucci de la Postdam sunt doar câteva din punctele de interes.

Zidul Berlinului. Impresionant sistemul diabolic gândit pentru realizarea zidului: unul mai mic oarecum uşor de sărit (să vedem cine crede că poate fugi), urmat de unul de sârmă ghimpată, apoi un teren plat de circa 50 de metri, puternic luminat şi cu turnuri de pază, iar la sfârşit, zidul principal, de peste 3 metri cu coama rotunjită ca mâna să nu găsească nici un punct de sprijin. Şi mai impresionant este că ultimul est german a fost împuşcat mortal la zid cu mai puţin de o lună înainte de a se deschide graniţa spre Berlinul de Vest.

Gendarmenmarkt (Piaţa Jandarmeriei) impresionează prin vastitatea, arhitectura și simetria sa. În mijloc este Konzerthaus (Ateneul), flancat de Dom Deutscher (Domul German, biserică reformată, începută în 1701) şi Französischer Dom (Domul Francez, biserică calvinistă, începută tot în 1701). Interesant este că turnul de la Domul Francez nu face parte din structura iniţială (şi chiar dacă e lipit de biserică, nu comunică cu ea) ci a fost construit mai târziu ca să dea simetrie pieţei.

Civilizaţie

Civilizaţia germană? Ceea ce nu se sesizează din afară este că e menţinută nu numai prin educaţie ci şi cu ... biciul. Ieri am văzut o emisiune în care o echipă de control dintr-un oraş oarecare patrula (în maşină) prin parcarea unui supermarket. Cum vedeau pe cineva fumând (lângă maşină, înainte de a porni la drum) se opreau în apropiere, aşteptau până arunca chiştocul pe jos şi apoi alergau spre respectivul care se alegea cu o amendă de 100 de euro. (Într-unul din cazuri au fost doi care s-au urcat în aceeaşi maşină. Aşa că, dintr-un foc, au fost scrise două amenzi.)

Din nou Schützenfest

A fost weekend-ul de Schützenfest în Paderborn. Dar nici de data asta vremea nu a prea ţinut cu organizatorii. Ieri, la prânz, ploaia s-a oprit tocmai bine pentru onorul companiilor în faţa Primăriei vechi. (Aşa că întregul oraş a fost animat de companiile ce au defilat, în sunet de fanfară, de la locurile de adunare până la Primărie şi apoi de la Primărie la Schützenplatz unde au continuat activităţile.) Dar azi, la ora programată pentru impresionanta defilare din faţa Domului, ploua torenţial. Aşa că Schützenkompanien ("detaşamentele de protecţie") s-au protejat pe sine însele şi au plecat cu autobuzele spre petrecerile programate pentru după-amiază. Poate la anul va fi soare şi frumos.

[Poze de la eveniment, şi multe altele, în albumul De prin Germania.]

Răsărit la Marea Neagră

Când noaptea şopteşte zilei, când pescăruşii în zbor salută dimineaţa, când valurile mângâie nisipul promiţând căldura fierbinte a soarelui, îţi dai seama că un răsărit la Marea Neagră e mult mai frumos ca un apus la Marea Nordului.

Apus la Marea Nordului

Luni a fost zi liberă, așa că, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât pentru o mică excursie în weekend-ul prelungit. Vroiam undeva la mare. Am cochetat inițial cu Suedia, Danemarca sau Lituania, dar prețurile pentru avion (și hotel) mi s-au părut mari pentru două zile de vacanță. Cum Marea Baltică am văzut-o (e adevărat, în studenție, cu destul timp în urmă), m-am hotărât pentru Marea Nordului. Ajutat de internet, de oferte speciale la închiriat mașini și întrebând colegii, excursia a căpătat contur. Sâmbătă am pornit la drum.

Primul punct al traseului: Wilhemshaven, la golful Jade. Un orășel cu iz de provincie ce poartă amintirea strălucirii de altă dată. Am avut norocul unui hotel de familie, liniștit (Beans Parc City Lodge), nu departe de gară (de parcă ar fi contat, căci doar eram cu mașina), într-o zonă rezidențială comună, fără nimic deosebit, cu o cameră mică dar proprietari prietenoși și săritori și un mic dejun de 5 stele. O vizită la Muzeul Marinei și o plimbare pe faleză au întregit ziua.

Duminică de dimineață mi-am început plimbarea de-a lungul coastei. Pe drum peisajul nu este extraordinar, căci câmpia e apărată de un mal de pământ de circa 4 metri înălțime, îmbrăcat în verdele ierbii, pe care pasc turme de oi sau vite. Nu vezi de loc marea. Ici și colo, sate de pescari deschis priveliștea.

Am oprit, pe rând, la Neuharlingersiel (cel mai frumos punct de pe traseu, bineînțeles că mi-am dat seama după terminarea excursiei), Bensersiel și Neßmersiel (unde am ascultat -se aude murmurul apei- și urmărit mareea ce se ridica; și unde, pe drumul pietonal de-a lungul coastei, ce trece prin rezervația naturală și ferme, deşi eram îmbrăcat în galben nu în roșu, un taur vroia neapărat să mă ia la întrebări; noroc cu gardul electric ce protejează rezervația). Ultima oprire a fost la Norddeich, o stațiune animată, punct de tranzit spre insulele ce încoronează litoralul, insule pe care e concentrată marea majoritate a activității turistice (coasta continentală fiind mai mult pentru localnici). Comparat cu Wilhemshaven, Norddeich pare o destinație mult mai plăcută (din păcate nu am găsit hotel pe internet; dar cu siguranță ași fi găsit la fața locului).

Cum vremea a fost frumoasă, am stat să admir apusul soarelui. (Dacă la prânz apa a atins țărmul, spre seară s-a îndepărtat iar spre orizont. Bălăceala din ștranduri s-a transformat în plimbări prin mâlul rămas în urmă.) Încet-încet, discul soarelui -a apropiat de orizont. Din ce în ce mai mulți turiști se opreau să admire ultimele raze. Ca la un semn parcă toată sporovăiala de pe faleză a tăcut. Soarele a aruncat o ultimă lacrimă portocalie spre ziua ce a trecut și orizontul s-a îmbrăcat în purpuriu. După încă o clipă de tăcere, discuțiile întrerupte și-au reluat firul şi paşii au început să poarte pe fiecare spre următoarea oprire.

M-am ridicat de pe mal (era deja 21:42) şi, cum mă aştepta un drum de 324 de kilometri, am pornit grăbit spre imensa parcare (am estimat că erau cel puţin 2000 de autoturisme în ea) unde îmi lăsasem maşina. Când am ajuns, nu am fost singurul care a constat cu stupoare că locul este închis. Probabil obişnuiţi cu turiştii ce nu îşi dădeau seama că există un orar de funcţionare, paznicii patrulau între diferitele puncte de intrare. Dar am aşteptat ceva până să pornesc la drum.

Şi încă un weekend a trecut în amintire.

Bicicliștii

Câteodată dimineața (chiar pe ploaie, dacă așa le-a fost norocul), de obicei în vecinătatea unei școli, îi vezi în trafic, cu vestă reflectorizantă și cască de protecție, serioși, un pic crispați, semnalizând (fiecare după pricepere) orice schimbare de direcție. Îți dai seama că parcurg un traseu prestabilit, căci sunt supravegheați de adulți, cel puțin unul în uniformă de poliție, care iau notițe sau îi opresc să le dea câte un sfat. Sunt copii de 10 ani care dau examen. Dacă îl trec, vor putea veni la școală pe bicicletă neînsoțiți de părinți.

Poftă bună!

 Cum spuneam: în Paderborn nu ai cum să mori de foame...

Nu ştiu care este diferenţa dintre mâncarea cubaneză şi cea mexicană, dar, cu toate că se numeşte Havana, restaurantul are specific mexican. Dacă nu ştii germană, merită să ceri un meniu în engleză (e unul din nu multele localuri care îţi poate oferi aşa ceva). Denumirile mâncărurilor au o poezie aparte: When all the birds are gone; What’s all the fuzz about; Don Miguel was it name; Farewell my concubine; Female, single, looking for…; Silence; Flight trough Hell; Once is never but twice is too often. Şi nu este nici o problemă în a alege ceea ce vrei: descrierea felurilor nu lipseşte sub titulatura ce-ţi atrage atenţia. (Iar ca să nu fie nici o neînţelegere, meniul descrie inclusiv termenii bucătăriei mexicane: picco de gallo, mango chutney, redpepper jam, etc.) Cu siguranţă, este un restaurant care merită vizitat nu doar o singură dată.

Paderborner Brauhaus te aşteaptă pe Kissau 2 cu specific bavarez. Atmosfera gălăgioasă şi mesele cam înghesuite, îl recomandă nu ca un restaurant în care poţi petrece o seară meditativă ci una în care, vrând-nevrând, trebuie să fii parte a unor discuţii permanente.

Aproape vis-a-vis, la Kissau 9, este Deutsches Haus, cu interior amintind a veche casă rurală (dar cu frumoase vitralii interioare), cu meniu bilingv (german/englez), chelneriţe zâmbitoare, porţii generoase şi mese parcă ascunse discret. O adevărată oază de linişte în comparaţie cu restaurantul anterior.

Stil american cu carne, carne şi cola cât cuprinde? Ieftin şi all you can eat (asta dacă nu ceri meniul în limba engleză căci în el nu scrie nimic despre ofertă)? Road House e răspunsul. (Nu e uşor de ajuns căci este la 5 km. de centru, în afara oraşului.)

Deschis 7 zile din 7, în mall-ul (mic, ca tot ce e în Paderbotn) de la Libori-Galerie, este Phoenix – China Restaurant, cu preparate ale bucătăriei asiatice la preţ (nu mare) de mănânci până când nu mai poţi (sau până când nu mai vrei, dacă ai tăria de caracter necesară). Ambianţă plăcută, locuri multe, bufet apetisant.

Ratskeller (nu, nu traduceți numele din engleză!) este în beciurile primăriei vechi. Când cobori scările nu bănuiești eleganța localului. Iar servirea mâncării este de-a dreptul surprinzătoare. (Încercați felul 39, cu pui, și o să vedeți de ce.)

Frühlings-Fest

Pentru acest sfârșit de săptămână, în Paderborn, edilii au pregătit în centrul orașului un Festival al Primăverii, cu distracții de călușei, suveniruri de cumpărat, nelipsitele arome de cârnați la grătar și bere cât cuprinde. Dar, din păcate, după zile de vară, a venit (ca după vară) ... toamna: cer gri şi ploaie măruntă. Aşa că distracția nu a avut succesul scontat.