Duminică de iarnă în Paderborn

<--- Un click pe poză te duce la tot albumul!

Viscol la Wizz Air

Miercuri, ca de obicei, am ajuns la aeroportul din Dortmund la 13:15. Aflasem deja că sudul României e sub atenționare de cod portocaliu, din cauza viscolului, până joi seara. Prima grijă a fost să întreb la biroul de informații Wizz Air dacă sunt probleme cu cursa de București. Cei de acolo m-au privit mirați, s-au privit mirați și mi-au răspuns că nu au nici o informație. M-am bucurat gândindu-mă ca voi pleca la timp. Dar bucuria a fost de foarte scurtă durată: de abia trecut de controlul de securitate am văzut că zborul e replanificat la 17:40 (în loc de 15:10). Iar pâna la urmă a fost 19:00 (ora Germaniei).

Zborul a decurs lin. Cu vreo 45 de minute înainte de aterizare căpitanul ne-a anunțat că Băneasa e închis, dar că încearcă ca altermativă Otopeniul. Iar după altă jumătate de oră ne-a spus că, din cauza condițiilor nefavorabile, vom ateriza la Timișoara. Compania e anunțată și face toate pregătirile necesare pentru sprijin la sosire. În discuțiile care s-au purtat după, unul din însoțitorii de bord a opinat că s-ar putea ca să fim cazați la un hotel și să zburăm dimineața, căci avionul oricum trebuie să ajungă la București.

La ieșirea în sala de așteptare, primul care ne aștepta la deschiderea ușilor automate a fost un cameraman ce ne filma de zor. Nici o uniformă pe care să scrie Wizz Air. (Și am văzut uimit că nici pe bilet, nici pe rezervare, nici pe panourile de reclamă din aeroport, nu era nici un număr telefon pentru contact.) Într-un colț, îmbrăcați în veste reflectorizante de avertizare, doi tineri încercau să dea explicații vagi. Anunțul a venit prin stația de amplificare după vreo 15 minute de la sosire: Wizz Air a trimis două autocare, care se așteaptă să sosească în următoarea oră și să ne ducă la București. Întrebarea Dar nu o să rămânem înzăpeziți? a rămas fără răspuns din partea celor doi tineri.

A fost momentul în care mi-am spus NU. N-am mai așteptat sosirea autocarelor. Am ieșit din aeroport, am ignorat taxiurile cu prețurile mari parcate chiar în ușă și am ales unul pierdut prin parcarea pustie (Taxi Tudo, 0256/945, 0744 44 99 40). L-am întrebat pe șofer dacă știe o pensiune cu cazare ieftină. M-a dus (având grijă ca la intrarea în oraș să oprească și să treacă aparatul de taxare pe tarif de oraș). Și așa am dormit o noapte într-o cameră simplă dar curată. Iar a doua zi la prânz (ca să ajung după ridicarea codului portocaliu), după o scurtă vizită prin oraș, am luat trenul. La ora planificată eram în Gara de Nord din București. Nu știu cum au ajuns autocarele Wizz Air.

Lyon - informaţii utile

http://www.rhonexpress.fr - Tramvai între Lyon (gara Part Dieu) şi aeroportul Saint Exupery (cu vânzăre de bilete online)

http://www.lyonaeroports.com - aeroporturile din Lyon

http://www.voyages-sncf.com - Căile ferate franceze: mersul trenurilor şi reservări

Orthopädische Arzt

Un incident stupid în casa face ca prima falanga a degetului mijlociu de la mana stângă sa nu mai stea în poziția ei normală. Durerile sunt aproape inexistente, dar am asigurare, aşa ca mă hotărăsc să văd cum e în sistemul medical, privat, german. Colegii nu au nici o recomandare. Încerc o căutare pe google cu medic ortoped în engleză, dar nu ajung la nici o concluzie. Mai deschid o fereastră de google translate, trec specialitatea în germana, o iau cu copy&paste şi de data asta am noroc: 5 adrese. Două le elimin ca fiind prea departe, una are un comentariu negativ (ceva cu o complicație la rotulă). La cele doua cabinete rămase scrie că trebuie programare. Trimit un e-mail (în engleza) la cel care are pagina de web mai bine aranjată (din punctul meu de vedere), zicându-mi că dacă nu primesc răspuns o să mă adresez celuilalt. Primesc răspuns spre seară, spunându-mi-se să sun dimineață pentru programare.

De dimineaţă, ca un pacient ascultător ce sunt, îmi sun seful sa-i spun de urgenta medicala si apoi sun la cabinet. Mi se raspunde cu Guten Morgen, aici cabinetul doctorului. Cu ce va pot ajuta? Spun Guten Morgen, apoi repede un Good morning si pun întrebarea de baraj: Do you speak English? Vine un raspuns oarecum nedumerit, în engleză: Sorry, I do not understand you. Lămurim confuzia şi apoi dialogul se leagă. Spun care e problema şi primesc răspunsul: mâine. Sunt însă pregătit pentru răspuns, căci folclorul local susţine că medicii vor să se arate ocupaţi, şi, fie că au sau nu pacienţi, nu te programează pentru următoarele ore. Așa că mă plâng că mă doare şi s-ar putea să fie rupt. Obţin un la 10, dar s-ar putea să aşteptaţi ceva.

La 10 mă prezint la cabinet, mi se iau datele personale şi cele de pe cardul de asigurare, plătesc partea mea de vizită (10 euro) şi sunt invitat în sala de aşteptare. Nu sunt singurul. După o oră, sunt poftit într-una din sălile de consultaţie (un singur doctor, 3 săli de consultaţie). Asistenta mă întreabă câtă germană ştiu că ar trebui să semnez un formular (o pagină întreagă scrisă nu prea mărunt). Spun că mai de loc, se scuză că ea nu prea ştie engleză, deci îi e greu să traducă ce e acolo. Dar pot să-l întreb pe doctor.

După alte 15 de minute apare şi medicul. E mirat că n-am semnat formularul dar ajunge la concluzia că pentru cazul meu nu e nevoie. Mă mai întreabă de una de alta şi apoi începe să vorbească de unul singur, în germană. Îmi dau seama că are un reportofon şi înregistrează datele despre caz. O consultaţie rapidă şi mă trimite alături la radiografie. Primesc un şorţ de plumb, ne chinuim un pic pentru poza din profil a degetului, dat totul iese bine. O scurtă trecere prin sala de aşteptare, până când radiografia digitală ajunge în sistemul de calcul. Şi din nou în sala de consultaţie. Nu e nimic rupt. Doar ligamentul falangei e inflamat. Avem două soluţii. Una de recuperare – să purtaţi o atelă (al cărei cost nu e acoperit de asigurare) timp de 6 săptămâni şi poate ligamentul se reface de la sine. Sau poate nu. Sau operaţie. Ce alegeţi? Întreb dacă se poate face operaţia şi după 6 săptămâni dacă nu se reface ligamentul. Răspunsul e da. Optez pentru soluţia recuperării. Medicul conclude rezultatul consultaţiei la reportofon şi ne despărţim cordial în faţa recepţiei, unde înlocuieşte caseta din reportofon cu alta (ca probabil una din asistente deja să stocheze înregistrarea la dosarul meu).

Primesc reţeta pentru degetul de plastic (care îmi va înlocui atela făcută de mine dintr-un băţ de îngheţată). Trec pe la magazinul de tehnică medicală din apropiere şi, după două ore şi un sfert de la venirea la cabinet, scap de grijile medicale. Ajuns acasă, mai dau o căutare pe google şi pun un +1 pe pagina de web a medicului (www.deppe-orthopaedie.de).

Poftă bună!

În Paderborn nu ai cum să mori de foame. În afară de fast-food-urile tradiţionale (Nordsee, McDonalds, KFC), şaormării şi brutării (şi nu numai) în care poţi să iei un sandvici, restaurantele te aşteaptă, aproape la fiecare pas. Doar să intri şi, de obicei, nu o să fii amăgit. Partea mai dificilă este cu meniul la care trebuie să te aştepţi să fie doar în germană. Oricum, ai şanse ca chelnerul să te poată ajuta. Totuşi nu strică să ştii câteva cuvinte. Huhn (pui), Schwein (porc), Kuh (vacă), Lamm (miel), Fisch (peşte) probabil sunt de ajuns. Iar Apfel Strudel (plăcinta de mere) e un desert de reţinut.


Osterman Bistro Cafe este in Marienplatz, în zona centrală, principalul loc de promenadă şi cumpărături. Nu ai cum să-l ratezi vara, căci umbrelele mari, cu Paicetto Expresso scris pe ele, le vezi de departe. Peste drum de umbrele este restaurantul propriu-zis, cu un spaţiu generos. (Restaurantul este în zona pietonală care însă e deschisă transportului în comun. Aşa că... atenţie la autobuze!)

Nu departe de centru (de fapt, în Paderborn nimic nu este departe), pe Rimekestrasse, la parterul unui bloc, fără nimic spectaculos pe afară, te așteaptă Indian Palace, un restaurant, după cum și numele îi spune, cu Indische Spezialitaten. Nu sunt un specialist al mâncării indiene, dar porțiile sunt gustoase, cu arome specifice.



Şi tot un restaurant indian este pe Kissau: Goa Curry. Atmosfera nu este tot atât de rafinată şi încărcată ca la Indian Palace, dar parcă mâncarea este mai bună.




Iar în apropiere, un mic restaurant chinezesc, fără pretenții care la prânz servește cât de mult poţi mâncă (all you can eat): Mi-Long. Mâncarea este bună, dar totuşi nu aşi invita aici un prieten pentru o masă plăcută.






 Restaurante greceşti am descoperit două: Zorbas (pe lângă Goa Curry) şi Dionisos (lângă Indian Palace; deci dacă nu eşti hotărât poţi da cu banul ca să alegi între mâncare indiană sau mediteraneeană). La primul cred că am prins patronul într-o zi proastă căci, deși își dădea silința, era mai mult dus pe gânduri și încruntat decât vesel. Ne-a explicat că nu face musaca că nu ar mânca nimeni în Paderborn. Dar musacaua de la Dionisos a fost delicioasă!

Poftă bună!

Hai-hui 2007-2011

oct. 2011: Budapesta	iul. 2011: Cu fetele prin NRW	feb. 2011: Paderborn - O nouă destinaţie?
ian. 2011: Relaxare în Poiană	aug. 2010: Vară cipriotă	nov. 2009: Sânpetru (BV)
aug. 2009: Varna	iun. 2009: Weekend la Constantin și Elena	iun. 2009: De Rusalii la Venus
feb. 2009: Azuga - Vacanță la schi	aug. 2008: Constantin și Elena	apr. 2008: Montpellier
feb. 2008: Predeal	ian. 2008: Amsterdam	dec. 2007: Madrid & Isla Canela

Cu autobuzul pe Dunăre

Budapesta este în momentul de faţă singurul oraş european care oferă un alt fel de tur al oraşului cu autobuzul: o oră pe străzi şi o altă oră pe Dunăre. Acelaşi autobuz atât pentru asfalt cât şi pentru apă. Mai multe detalii pe http://www.riverride.hu/riverride_en.php.

O zi ploioasă în Dortmund

Vremea nu s-a arătat prea prietenoasă de dimineaţă, dar am sperat că nu va fi prea multă ploaie, aşa că, cu colegul Jeff, am luat trenul spre Dortmund. Trenul cu care ne hotărâsem să plecăm era tras la peron de ceva vreme când am ajuns în gară şi deja arhiplin. Cu greu se mai găsea câte un loc liber ici şi colo, aşa că ne-am hotărât pentru următorul. Jumătatea de oră de aşteptare a trecut repede în faţa unei cafele fierbinţi. Nici trenul următor n-a fost gol, dar am găsit locuri. (Şi ne-am dat seama că nu suntem de loc pregătiţi pentu călătorie: în grupurile vesele de călători dialogul gălăgios era amestecat cu clinchetul sticlelor de bere; cel puţin o ladă de fiecare grup.)

Dortmund nu a vrut să asculte rugile noastre şi ne-a întâmpinat cu cer gri şi ploaie măruntă. Cu toate acestea gara vărsa puhoi de lume spre centrul oraşului. Am ajuns repede la concluzia că ar fi mai bine să stăm undeva înăuntru şi, pregătiţi din timp cu obiectivele de vizitat, am pornit spre Muzeul Berii (Dortmunder Brewery Museum). Am avut ceva de furcă până am reuşit să luăm de la automat biletul potrivit de metrou, dar apoi totul a fost în regulă. Muzeul, nu foarte mare (am avut norocul unei zile de vizită gratuită), descrie istoria locală a berii. Lucruri interesante (dar păcat că nu a fost înclusă şi o degustare de bere, că doar eram lângă fabrică).

Vizita la muzeu ne-a scăpat de ploaie, aşa următoarea destinaţie aleasă a fost Westfalenpark cu al său FlorianTower (turnul de televiziune). Parcul este interesant, dar cu siguranţă nu de vizitat într-o zi mohorâtă de iarnă. Pe platforma de vizitare a turnului am fost singurii turişti ai zilei: bătea un vânt nebun. Am făcut repede câteva poze şi am admirat dedicaţia suporterilor care, pe stadionul din apropiere, cântau încurajând echipa favorită de fotbal.

Ne gândisem să luăm masa la restaurantul din turn, dar iar nu am avut noroc (era închis pentru modernizare). Aşa că, flămânzi şi nu prea înfriguraţi (căci eram echipaţi corespunzător vremii), am luat metroul spre centru. Am refuzat mirosul wurst-ilor prăjiţi pe cărbuni şi a glühwein-ului servit în căni aburinde la tarabe, preferând un local cald. (Şi am avut ceva de căutat, căci, în centru oraşului, pe principala stradă comercială, nu sunt mai deloc.)

Masa ne-a întremat, dar ploaia torenţială ce ne aştepta la ieşire ne-a tăiat tot elanul de a căsca gura prin îmbulzeala Weihnachtsmarkt, adică a târgului de Crăciun. Am admirat în fugă bradul imens (de circa 50 de metri, făcut dintr-o multitudine de brăduţi) şi am luat drumul gării (ce continua să verse puhoi de gură cască).

Cum orele nu erau prea înaintate şi cum trebuia să schimbăm trenul la Hamm, ne-am hotărât pentru o scurtă vizită nocturnă a oraşului. Faţă de vânzoleala de la Dortmund, aici totul părea pustiu. Mica Weihnachtsmarkt de lângă catedrală nu era mai de loc animată, căci toţi locuitorii oraşului păreau că şi-au dat întâlnire la imensul complex comercial din centru. Gură cască, plase doldora de cumpărături şi cozi la bancomate.

O oră ne-a fost de ajuns ca să ne facem o idee. Am lăsat piaţa gării păzită de elefanţii coloraţi şi am luat un nou tren gălăgios spre Paderbon. Şi o zi ploioasă, dar plăcută, a luat sfârşit.

Szechenyi Spa

Inaugurată în 1881 şi având ca sursă cele mai adânci şi calde (75 grade Celsius) izvoare din Budapesta, Szechenyi Spa este unul din cele mai mari complexe termale din Europa. Contruită in stil neobaroc, este o destinaţie preferată atât pentru localnici cât şi pentru turişti, piscinele ei în aer liber fiind populare chiar şi în timpul iernii.

Grădina zoologică

O vizită la grădina zoologică are întotdeauna iz de curiozitate (cu ce surprize ne mai încântă Pământul nostru?), dar şi o undă de tristeţe (privind sufletele închise în cuşti). La Budapesta vizita a fost umbrită de tranşeele ce brăzdau aproape toate aleile (se lucra la schimbarea unor conducte) şi joaca pinguinului poznaş nu a reuşit să alunge senzaţia de harababură a şantierului. Şi aşa am ajuns la concluzia că Grădina de la Madrid e mult mai frumoasă.