O zi ploioasă în Dortmund

Vremea nu s-a arătat prea prietenoasă de dimineaţă, dar am sperat că nu va fi prea multă ploaie, aşa că, cu colegul Jeff, am luat trenul spre Dortmund. Trenul cu care ne hotărâsem să plecăm era tras la peron de ceva vreme când am ajuns în gară şi deja arhiplin. Cu greu se mai găsea câte un loc liber ici şi colo, aşa că ne-am hotărât pentru următorul. Jumătatea de oră de aşteptare a trecut repede în faţa unei cafele fierbinţi. Nici trenul următor n-a fost gol, dar am găsit locuri. (Şi ne-am dat seama că nu suntem de loc pregătiţi pentu călătorie: în grupurile vesele de călători dialogul gălăgios era amestecat cu clinchetul sticlelor de bere; cel puţin o ladă de fiecare grup.)

Dortmund nu a vrut să asculte rugile noastre şi ne-a întâmpinat cu cer gri şi ploaie măruntă. Cu toate acestea gara vărsa puhoi de lume spre centrul oraşului. Am ajuns repede la concluzia că ar fi mai bine să stăm undeva înăuntru şi, pregătiţi din timp cu obiectivele de vizitat, am pornit spre Muzeul Berii (Dortmunder Brewery Museum). Am avut ceva de furcă până am reuşit să luăm de la automat biletul potrivit de metrou, dar apoi totul a fost în regulă. Muzeul, nu foarte mare (am avut norocul unei zile de vizită gratuită), descrie istoria locală a berii. Lucruri interesante (dar păcat că nu a fost înclusă şi o degustare de bere, că doar eram lângă fabrică).

Vizita la muzeu ne-a scăpat de ploaie, aşa următoarea destinaţie aleasă a fost Westfalenpark cu al său FlorianTower (turnul de televiziune). Parcul este interesant, dar cu siguranţă nu de vizitat într-o zi mohorâtă de iarnă. Pe platforma de vizitare a turnului am fost singurii turişti ai zilei: bătea un vânt nebun. Am făcut repede câteva poze şi am admirat dedicaţia suporterilor care, pe stadionul din apropiere, cântau încurajând echipa favorită de fotbal.

Ne gândisem să luăm masa la restaurantul din turn, dar iar nu am avut noroc (era închis pentru modernizare). Aşa că, flămânzi şi nu prea înfriguraţi (căci eram echipaţi corespunzător vremii), am luat metroul spre centru. Am refuzat mirosul wurst-ilor prăjiţi pe cărbuni şi a glühwein-ului servit în căni aburinde la tarabe, preferând un local cald. (Şi am avut ceva de căutat, căci, în centru oraşului, pe principala stradă comercială, nu sunt mai deloc.)

Masa ne-a întremat, dar ploaia torenţială ce ne aştepta la ieşire ne-a tăiat tot elanul de a căsca gura prin îmbulzeala Weihnachtsmarkt, adică a târgului de Crăciun. Am admirat în fugă bradul imens (de circa 50 de metri, făcut dintr-o multitudine de brăduţi) şi am luat drumul gării (ce continua să verse puhoi de gură cască).

Cum orele nu erau prea înaintate şi cum trebuia să schimbăm trenul la Hamm, ne-am hotărât pentru o scurtă vizită nocturnă a oraşului. Faţă de vânzoleala de la Dortmund, aici totul părea pustiu. Mica Weihnachtsmarkt de lângă catedrală nu era mai de loc animată, căci toţi locuitorii oraşului păreau că şi-au dat întâlnire la imensul complex comercial din centru. Gură cască, plase doldora de cumpărături şi cozi la bancomate.

O oră ne-a fost de ajuns ca să ne facem o idee. Am lăsat piaţa gării păzită de elefanţii coloraţi şi am luat un nou tren gălăgios spre Paderbon. Şi o zi ploioasă, dar plăcută, a luat sfârşit.