Apus la Marea Nordului

Luni a fost zi liberă, așa că, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât pentru o mică excursie în weekend-ul prelungit. Vroiam undeva la mare. Am cochetat inițial cu Suedia, Danemarca sau Lituania, dar prețurile pentru avion (și hotel) mi s-au părut mari pentru două zile de vacanță. Cum Marea Baltică am văzut-o (e adevărat, în studenție, cu destul timp în urmă), m-am hotărât pentru Marea Nordului. Ajutat de internet, de oferte speciale la închiriat mașini și întrebând colegii, excursia a căpătat contur. Sâmbătă am pornit la drum.

Primul punct al traseului: Wilhemshaven, la golful Jade. Un orășel cu iz de provincie ce poartă amintirea strălucirii de altă dată. Am avut norocul unui hotel de familie, liniștit (Beans Parc City Lodge), nu departe de gară (de parcă ar fi contat, căci doar eram cu mașina), într-o zonă rezidențială comună, fără nimic deosebit, cu o cameră mică dar proprietari prietenoși și săritori și un mic dejun de 5 stele. O vizită la Muzeul Marinei și o plimbare pe faleză au întregit ziua.

Duminică de dimineață mi-am început plimbarea de-a lungul coastei. Pe drum peisajul nu este extraordinar, căci câmpia e apărată de un mal de pământ de circa 4 metri înălțime, îmbrăcat în verdele ierbii, pe care pasc turme de oi sau vite. Nu vezi de loc marea. Ici și colo, sate de pescari deschis priveliștea.

Am oprit, pe rând, la Neuharlingersiel (cel mai frumos punct de pe traseu, bineînțeles că mi-am dat seama după terminarea excursiei), Bensersiel și Neßmersiel (unde am ascultat -se aude murmurul apei- și urmărit mareea ce se ridica; și unde, pe drumul pietonal de-a lungul coastei, ce trece prin rezervația naturală și ferme, deşi eram îmbrăcat în galben nu în roșu, un taur vroia neapărat să mă ia la întrebări; noroc cu gardul electric ce protejează rezervația). Ultima oprire a fost la Norddeich, o stațiune animată, punct de tranzit spre insulele ce încoronează litoralul, insule pe care e concentrată marea majoritate a activității turistice (coasta continentală fiind mai mult pentru localnici). Comparat cu Wilhemshaven, Norddeich pare o destinație mult mai plăcută (din păcate nu am găsit hotel pe internet; dar cu siguranță ași fi găsit la fața locului).

Cum vremea a fost frumoasă, am stat să admir apusul soarelui. (Dacă la prânz apa a atins țărmul, spre seară s-a îndepărtat iar spre orizont. Bălăceala din ștranduri s-a transformat în plimbări prin mâlul rămas în urmă.) Încet-încet, discul soarelui -a apropiat de orizont. Din ce în ce mai mulți turiști se opreau să admire ultimele raze. Ca la un semn parcă toată sporovăiala de pe faleză a tăcut. Soarele a aruncat o ultimă lacrimă portocalie spre ziua ce a trecut și orizontul s-a îmbrăcat în purpuriu. După încă o clipă de tăcere, discuțiile întrerupte și-au reluat firul şi paşii au început să poarte pe fiecare spre următoarea oprire.

M-am ridicat de pe mal (era deja 21:42) şi, cum mă aştepta un drum de 324 de kilometri, am pornit grăbit spre imensa parcare (am estimat că erau cel puţin 2000 de autoturisme în ea) unde îmi lăsasem maşina. Când am ajuns, nu am fost singurul care a constat cu stupoare că locul este închis. Probabil obişnuiţi cu turiştii ce nu îşi dădeau seama că există un orar de funcţionare, paznicii patrulau între diferitele puncte de intrare. Dar am aşteptat ceva până să pornesc la drum.

Şi încă un weekend a trecut în amintire.

Bicicliștii

Câteodată dimineața (chiar pe ploaie, dacă așa le-a fost norocul), de obicei în vecinătatea unei școli, îi vezi în trafic, cu vestă reflectorizantă și cască de protecție, serioși, un pic crispați, semnalizând (fiecare după pricepere) orice schimbare de direcție. Îți dai seama că parcurg un traseu prestabilit, căci sunt supravegheați de adulți, cel puțin unul în uniformă de poliție, care iau notițe sau îi opresc să le dea câte un sfat. Sunt copii de 10 ani care dau examen. Dacă îl trec, vor putea veni la școală pe bicicletă neînsoțiți de părinți.

Poftă bună!

 Cum spuneam: în Paderborn nu ai cum să mori de foame...

Nu ştiu care este diferenţa dintre mâncarea cubaneză şi cea mexicană, dar, cu toate că se numeşte Havana, restaurantul are specific mexican. Dacă nu ştii germană, merită să ceri un meniu în engleză (e unul din nu multele localuri care îţi poate oferi aşa ceva). Denumirile mâncărurilor au o poezie aparte: When all the birds are gone; What’s all the fuzz about; Don Miguel was it name; Farewell my concubine; Female, single, looking for…; Silence; Flight trough Hell; Once is never but twice is too often. Şi nu este nici o problemă în a alege ceea ce vrei: descrierea felurilor nu lipseşte sub titulatura ce-ţi atrage atenţia. (Iar ca să nu fie nici o neînţelegere, meniul descrie inclusiv termenii bucătăriei mexicane: picco de gallo, mango chutney, redpepper jam, etc.) Cu siguranţă, este un restaurant care merită vizitat nu doar o singură dată.

Paderborner Brauhaus te aşteaptă pe Kissau 2 cu specific bavarez. Atmosfera gălăgioasă şi mesele cam înghesuite, îl recomandă nu ca un restaurant în care poţi petrece o seară meditativă ci una în care, vrând-nevrând, trebuie să fii parte a unor discuţii permanente.

Aproape vis-a-vis, la Kissau 9, este Deutsches Haus, cu interior amintind a veche casă rurală (dar cu frumoase vitralii interioare), cu meniu bilingv (german/englez), chelneriţe zâmbitoare, porţii generoase şi mese parcă ascunse discret. O adevărată oază de linişte în comparaţie cu restaurantul anterior.

Stil american cu carne, carne şi cola cât cuprinde? Ieftin şi all you can eat (asta dacă nu ceri meniul în limba engleză căci în el nu scrie nimic despre ofertă)? Road House e răspunsul. (Nu e uşor de ajuns căci este la 5 km. de centru, în afara oraşului.)

Deschis 7 zile din 7, în mall-ul (mic, ca tot ce e în Paderbotn) de la Libori-Galerie, este Phoenix – China Restaurant, cu preparate ale bucătăriei asiatice la preţ (nu mare) de mănânci până când nu mai poţi (sau până când nu mai vrei, dacă ai tăria de caracter necesară). Ambianţă plăcută, locuri multe, bufet apetisant.

Ratskeller (nu, nu traduceți numele din engleză!) este în beciurile primăriei vechi. Când cobori scările nu bănuiești eleganța localului. Iar servirea mâncării este de-a dreptul surprinzătoare. (Încercați felul 39, cu pui, și o să vedeți de ce.)

Frühlings-Fest

Pentru acest sfârșit de săptămână, în Paderborn, edilii au pregătit în centrul orașului un Festival al Primăverii, cu distracții de călușei, suveniruri de cumpărat, nelipsitele arome de cârnați la grătar și bere cât cuprinde. Dar, din păcate, după zile de vară, a venit (ca după vară) ... toamna: cer gri şi ploaie măruntă. Aşa că distracția nu a avut succesul scontat.

Săptămâna bâlciului

În Paderborn e săptămâna bâlciului: proprietarii de tiribombe şi-au dat întâlnire în una din parcările centrale. Aşa că după ce te dai peste cap, te ameţeşti, te loveşti în maşinuţe, te sperii în casa ororilor sau încerci să câştigi un urs de pluş aruncând cu bile sau trăgând cu puşca, te întremezi cu o bere şi un wurst la grătar şi pleci fericit că ai mai cheltuit ceva bani cu amicii. (Asta în general. Eu m-am mulţumit doar cu un wurst – adică cârnat.) Miercuri va fi ofertă: plătești o dată și te amețești de două ori. Iar dacă spre seară vezi artificii și nu e vineri, cu siguranță e din cauza amețelii!

Miniatur Wunderland – o lune în permanentă mişcare

Miniatur Wunderland din Hamburg este cea mai mare colectie de trenuri (în miniatură, evident) din lume: peste 900 ce parcurg, prin diorame fantastice, apropape 20 de kilometrii de cale ferată. Dar spunând doar atât despre muzeu e o nedreptate gravă. Un aeroport complet funțional (cu avioane ce decolează, aterizează, ajung la terminal, își opresc motoarele și sunt deservite de mașinile de suport), autostrăzi cu trafic continuu, o stație de pompieri ce răspunde la apeluri pentru intervenții (până a apărut prima salvare am fost convins că TIR-ul oprit brusc învăluit în fum are probleme de funcţionare) completează un muzeu fantastic. Privind cu atenţie scenele, descoperi cu uimire datalii incredibile: un bărbat ce citeşte orarul autobuzelor în staţie, doi cheflii ce se întorc veseli de la petrecere, o pereche ce se sărută pe banca din parc. Sunt mii de scene disparate ce constituie un tot uimitor; cîteodată trebuie să te apleci sub mesele pe care sunt aranjate ca să descoperi alte lucruri interesante. (Nu lipsesc din scene nici glumele, ca de exemplu un autoturism condus de un om de zăpadă sau o expediţie arheologică ce a găsit o şurubelniţă uitată de cei ce au montat exponatele.) Iar ca să nu lipsească nimic, din când în când, peste tot ansamblul se lasă noaptea: zgomotele de fond scad în intensitate, mașinile circulă cu farurile aprinse, lunini de aprind și se sting prin case.

210 angajaţi, 14.000 de metri patrati, 900 de trenuri, 5.000 de automobile, camioane şi alte vehicule (care se duc singure să-şi încarce bateriile) si 250.000 de oameni in miniatura (fiecare în altă ipostază) sunt câteva cifre ce arată imensitatea proiectului. Ca să-i descoperi frumuseţea şi surprizele, trebuie să-l vizitezi.

La Münster e toamnă la sfârșit de martie

Capitala germană a bicicletelor, Münster, ne-a întâmpinat cu vreme de toamă, cer gri și ploaie măruntă. (Noroc că nu toată ziua a fost așa, dar nici soarele nu l-am văzut). Centrul vechi (cu Biroul de Informații Turistice în vechea primărie), catedrala, Pinkus Müller (ultima fabrică de bere rămasă în oraș, care însă nu se poate vizita), Muzeul Picasso (cu desene ale artistului dar și o expoziție cu lucrările mai mult decât ciudate ale lui Eduardo Chillida), lacul Aa (de pe râul Aa, loc de promenadă, alergări și sporturi nautice), Muzeul de științe ale naturii și planetariul. Și încă o sâmbătă a trecut repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Un weekend la Hamburg

Deși l-am admirat numai două zile, Hamburg, așezat confortabil pe Elba, aproape de confluența cu marea, este un oraș în care cu siguranță nu ai cum să te plictisești o săptămână întregă. Și probabil, după accea, vei vrea să-l vizitezi din nou.

Venit cu trenul în gara centrală, prima oprire trebuie să fie la Biroul de Informații Turistice (www.hambug-tourismus.de), de unde, în afară de informații și hărți, poți lua un Hamburg Card pentru călătorii nelimitate pe transportul în comun (www.hvv.de) și reduceri la biletele de la obiectivele turistice.

Apoi începe aventura: o plimbare cu vaporul prin port (unde,în comparație cu imensele vapoare ce transportă containere, te simți ca o furnică neînsemnată), o plimbare prin centru orașului vegheat de impunătoarea primărie, o scurtă privire la lacătele pe care tinerii căsătoriți le-au pus pe unul din podurile orașului, o vizită ce nu trebuie ratată la Miniatur Wunderland Modelleisenbahn, o plimbare prin forfota nocturnă colorată (și câteodată sumar îmbrăcată) de pe Reeperbahn, o trecere duminică dimineața prin piața de pește (unde vânzătorii își strigă marfa expusă și își oferă prețuri incredibil de mici), o viză pe submarinul rusesc (www.u-434.de, unde îți trebuie o oarecare condiție fizică să cobori pe scări și să se strecori prin culoarele strâmte și trapele de acces), un tur al orașului cu autobuzul, o vizită la Planetariu. Și ar fi muuult mai multe de văzut, dar timpul disponibil a trecut prea repede. Parcă prea repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.

Schloss Neuhaus

Construcţia a început prin 1257 când episcopul local şi-a făcut casa. Următorul episcop şi-a construit-o lipită de a primului. Şi tot aşa, până prin 1590, a apărut castelul. La 1736 i s-a adăugat grădina în stil baroc. Astăzi de loc de relaxare şi gazdă a numeroase evenimente în aer liber.

O sâmbătă la Düsseldorf

Cum îi șade bine turistului, am plecat la drum de dimineață. (Deja știam că o să facem notă discordantă în tren cu cei din jur, neavând nici măcar o sticlă de bere cu noi, dar de data asta discrepanța a fost și mai mare. Echipa locală de fotbal, ce are toate șansele ca în sezonul următor să joace în prima divizie, avea meci undeva pe traseul ales de noi. Așa că navete întregi de bere s-au cărat, ciocnit și băut. Pe stație ce trecea, vagonul era din ce în ce mai plin, mai gălăgios și mai vesel. Seara am aflat că Paderborn a bătut cu 3-0 în deplasare.)

Am ajuns cu bine la destinație și a urmat o zi placută, sub un cer noros nu tocmai bun pentru poze, dar bun pentru plimbare: Biroul Turistic de lângă gară (de unde, după o scurtă documentare ne-am dotat cu un Welcome Card de 9 euro, pentru transport pe o zi și reduceri la muzee), Aquazoo, Filmmuseun, Rheinturm (unde am vrut să luăm masa în restaurantul rotativ de la cota 180 de metri, dar serveau doar înghețată și cafea), masa la un restaurant mexican, Altstadt (orașul vechi), Köningsalee (superaglomerata stradă a cumpărăturilor de tot felul). Sunt mult, muuuuuuuult mai multe lucuri de văzut în Düsseldorf și o zi e prea scurtă.

Trenul planificat pentru întoarcere a ajuns la ora stbilită plini ochi. Jumătate din el s-a dat jos, dar o altă jumătate mult mai mare a vrut înăuntru. Ne-am urcat (constatând iar că ne lipsește sticla de bere pentru călătorie), dar am ajuns repede la concluzia, bazându-ne și pe cunoștințele despre transportul pe căile ferate germane, că e mult mai bine să ne dăm jos la prima stație (la aeroport). Și a urmat, după 20 de minute, un tren local (gol, cu multe opiri) până la Dortmund, aproape imediat legătură la Hamm (elefanții sunt încă în fața gării) și apoi încă o oră până la Paderborn (un tren gălăgios în care se sărbătorea încă victoria la fotbal). Și, cu aproape după ore mai târziu decât a fost planificat, excursia de sâmbătă a luat sfârșit

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.