luni, 23 aprilie 2012

Săptămâna bâlciului


În Paderborn e săptămâna bâlciului: proprietarii de tiribombe şi-au dat întâlnire în una din parcările centrale. Aşa că după ce te dai peste cap, te ameţeşti, te loveşti în maşinuţe, te sperii în casa ororilor sau încerci să câştigi un urs de pluş aruncând cu bile sau trăgând cu puşca, te întremezi cu o bere şi un wurst la grătar şi pleci fericit că ai mai cheltuit ceva bani cu amicii. (Asta în general. Eu m-am mulţumit doar cu un wurst – adică cârnat.) Miercuri va fi ofertă: plătești o dată și te amețești de două ori. Iar dacă spre seară vezi artificii și nu e vineri, cu siguranță e din cauza amețelii!

duminică, 22 aprilie 2012

Miniatur Wunderland – o lune în permanentă mişcare

Miniatur Wunderland din Hamburg este cea mai mare colectie de trenuri (în miniatură, evident) din lume: peste 900 ce parcurg, prin diorame fantastice, apropape 20 de kilometrii de cale ferată. Dar spunând doar atât despre muzeu e o nedreptate gravă. Un aeroport complet funțional (cu avioane ce decolează, aterizează, ajung la terminal, își opresc motoarele și sunt deservite de mașinile de suport), autostrăzi cu trafic continuu, o stație de pompieri ce răspunde la apeluri pentru intervenții (până a apărut prima salvare am fost convins că TIR-ul oprit brusc învăluit în fum are probleme de funcţionare) completează un muzeu fantastic. Privind cu atenţie scenele, descoperi cu uimire datalii incredibile: un bărbat ce citeşte orarul autobuzelor în staţie, doi cheflii ce se întorc veseli de la petrecere, o pereche ce se sărută pe banca din parc. Sunt mii de scene disparate ce constituie un tot uimitor; cîteodată trebuie să te apleci sub mesele pe care sunt aranjate ca să descoperi alte lucruri interesante. (Nu lipsesc din scene nici glumele, ca de exemplu un autoturism condus de un om de zăpadă sau o expediţie arheologică ce a găsit o şurubelniţă uitată de cei ce au montat exponatele.) Iar ca să nu lipsească nimic, din când în când, peste tot ansamblul se lasă noaptea: zgomotele de fond scad în intensitate, mașinile circulă cu farurile aprinse, lunini de aprind și se sting prin case.

210 angajaţi, 14.000 de metri patrati, 900 de trenuri, 5.000 de automobile, camioane şi alte vehicule (care se duc singure să-şi încarce bateriile) si 250.000 de oameni in miniatura (fiecare în altă ipostază) sunt câteva cifre ce arată imensitatea proiectului. Ca să-i descoperi frumuseţea şi surprizele, trebuie să-l vizitezi.

miercuri, 4 aprilie 2012

La Münster e toamnă la sfârșit de martie

Capitala germană a bicicletelor, Münster, ne-a întâmpinat cu vreme de toamă, cer gri și ploaie măruntă. (Noroc că nu toată ziua a fost așa, dar nici soarele nu l-am văzut). Centrul vechi (cu Biroul de Informații Turistice în vechea primărie), catedrala, Pinkus Müller (ultima fabrică de bere rămasă în oraș, care însă nu se poate vizita), Muzeul Picasso (cu desene ale artistului dar și o expoziție cu lucrările mai mult decât ciudate ale lui Eduardo Chillida), lacul Aa (de pe râul Aa, loc de promenadă, alergări și sporturi nautice), Muzeul de științe ale naturii și planetariul. Și încă o sâmbătă a trecut repede.

PS: Un click pe poză te duce la un întreg album din Germania.