1985. Ultima zi de iulie. O zi extrem de călduroasă. Seara, împreună cu alţi 7 colegi de facultate, plecam cu trenul, cu ruxacul în spate, în vizită în Europa de Est. Era prima ieşire din ţară. Şi prima oprire a fost Budapesta. (Au urmat Cehoslovacia şi Germania Democrată. O cu totul şi cu totul altă lune faţă de România acelor ani.)
Acum, după 26 de ani, din nou Budapesta. Oraşul pare neschimbat. În faţa gării Nyugati (unde am ajuns atunci cu trenul), aceeaşi clădire îmbrăcată în sticlă pe care mi-o amintesc. Şi tot ca atunci, în comparaţie cu Bucureştiul, oraşul este mai curat, cu circulaţie mult mai aerisită, cu clădiri vechi impunătoare (dar, din păcate, cu amprenta puternică a timpului pusă pe faţade.). Tăiat în două de Dunărea albastră, oraşul respiră a linişte şi zumzăie de turişti curioşi. (Şi vreţi să spuneţi că Dunărea nu mai e albastră? Priviţi-o cu atenţie după ce aţi savurat o sticlă de Tokaj!)
Mai multe poze pe
Picasa.
