joi, 29 aprilie 2010

La mal de mare

În Cipru, hotelurile la mal de mare la care mi-ar plăcea să stau într-o vacanţă de odihnă sunt (le dau în ordinea preferinţelor mele):

Dacă te saturi de lene pe plajă şi vrei să vizitezi insula, vei găsi o multitudine de oferte la recepţia hotelului. (Închirierea unei maşini este o altă soluţie, dar trebuie să ţii seama că circulaţia este pe partea stângă.)

miercuri, 28 aprilie 2010

Amintiri de Cipru

La câte un pahar de vorbă, amicii mă întreabă cum a fost în Cipru. Primul lucru care îmi vine în minte, alături de liniştea vieţii de zi cu zi, este marea încredere dintre oameni necunoscuţi.

Cu o gaură în cauciuc, am ajuns în service, un service unde nu mai fusesem niciodată. L-am schimbat şi, după aceea, cu maşina pe cric, mi-am dat seama că trebuie schimbat şi cel de pe partea cealaltă. Meşterul, după ce a căutat ceva prin magazie, l-a schimbat şi pe al doilea. Apoi, a început să desfacă prima roată. "Ce faci?" "Păi n-am mai găsit un cauciuc ca primul, şi nu e bine să mergi cu ele noi, diferite, pe roţile din faţă." "OK! Sper că-ţi merge cititorul de card bancar, căci n-am venit pregătit decât să plătesc unul." "E defect, dat treci mâine sau poimâine cu banii să plăteşti." "Să plătesc măcar unul." "Ce să ne mai încurcăm. Le plăteşti pe amîndouă când vii." Şi aşa a fost.

duminică, 4 aprilie 2010

Mănăstirea Vladimireşti

Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de linişte pentru cei ce o vizitează. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în ţară ca număr de personal după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte.

Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţia şi căminul preoţesc. În mijlocul incintei este Biserica mare, construită pe locul primei apariţii Dumnezeieşti în formă de cruce, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de Biserica mare este situat Paraclisul (Biserica mică), iar la sud Micul Altar de vară.

Construcţia bisericii mari începe în 1941 şi este finalizată în 1943. În 1956 biserica a fost închisă de puterea muncitorescă, iar în 1990, a fost redeschisă şi redată cultului, după care a urmat repararea şi împodobirea ei, prin râvna călugăriţelor mănăstirii şi a credincioşilor.

Muzeul mănăstirii deţine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se păstrează crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a însemnat locul Sfântului Altar la arătarea semnului dumnezeiesc.

Mănăstirea Vladimireşti deţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare. Gospodăria are 80 de hectare de pământ arabil, zestrea maicilor, vie, livadă, păsări, animale, o brutărie proprie, o bolniţă şi o mică pădure de salcâmi.

Dacă edificiul mănăstirii apare ca o oază de reliefuri într-o regiune oarecum monotonă, dominată de terenuri agricole, cei ce ajung aici descoperă o oază de viaţă, o “mănăstire vie” – aşa cum o caracteriza patriarhul Iustinian în 1949 – care trăieşte prin unitatea şi dragostea vieţuitoarelor sale un imn neîncetat de laudă închinat lui Dumnezeu.

Acces: DN 25 Galaţi - Tecuci. Indicator din comuna Tudor Vladimirescu, spre dreapta dacă se vine dinspre Galaţi. 4 km pe drum asfaltat.

(Ref. : http://www.manastirea-vladimiresti.go.ro/)